Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Fundația TELUS International Romania invită ONG-urile să aplice la prima sesiune de granturi din 2024

Fundația TELUS International Romania invită ONG-urile să aplice la prima sesiune de granturi din 2024
  • TELUS International Romania Community Board deschide prima sesiune de granturi dedicate ONG-urilor care dezvoltă proiecte în domeniul educației, sănătății sau al mediului;
  • Valoarea totală a finanțării disponibile în această sesiune este de 50.000 USD, urmând ca încă 50.000 USD să fie distribuiți până la finalul anului;
  • Din 2016 până în prezent, 130 de proiecte din România au beneficiat de sprijin financiar din partea Fundației, în valoare totală de 700.000 USD.

Fundația TELUS International Romania Community Board a deschis înscrierile pentru programul anual de granturi, prin care oferă organizațiilor non-guvernamentale din România oportunitatea de a beneficia de finanțarea inițiativelor axate pe educație, sănătate sau mediu. ONG-urile își pot înscrie proiectele până la data de 5 aprilie 2024, valoarea totală a fondurilor alocate în această primă sesiune fiind de 50.000 USD, adică jumătate din bugetul anual al programului.

Fundația TELUS International Romania invită ONG-urile să aplice la prima sesiune de granturi din 2024

Granturile sunt acordate exclusiv organizațiilor non-guvernamentale înregistrate în România, iar proiectele depuse trebuie să fie implementate pe parcursul anului 2024, să aibă ca beneficiari direcți copii, tineri sau familiile acestora, precum și să utilizeze inovația socială și tehnologia în abordarea unei probleme identificate în comunitățile în care sunt active.

ONG-urile pot transmite propunerile de proiecte prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site: www.telus.com/en/social-impact/giving-back/community-grants/romania. În formularea cererii de finanțare, organizațiile sunt încurajate să aibă în vedere detalierea problemei identificate, a modalității în care proiectul propus va oferi o soluție inovatoare, prin acțiuni concrete, cât și a rezultatelor măsurabile așteptate.

În funcție de numărul de beneficiari și complexitatea proiectelor propuse, ONG-urile pot solicita granturi de 5.000 USD, respectiv 10.000 USD. Evaluarea propunerilor și selecția proiectelor câștigătoare vor fi realizate de Comitetul Executiv al Fundației până la finalul lunii mai 2024.

Cu această nouă sesiune de granturi, TELUS International Romania Community Board își continuă demersul început în anul 2016 de a susține comunitățile locale, distribuind anual fonduri în valoare de 100.000 USD. Până în prezent, Fundația a sprijinit financiar 130 de proiecte din România, cu granturi în valoare totală de 700.000 USD.

Prin intermediul programului de granturi al Fundației, alături de evenimentul anual de voluntariat TELUS Days of Giving și de alte campanii sociale derulate pe parcursul fiecărui an, TELUS International își aduce contribuția la dezvoltarea comunităților din care fac parte membrii echipei sale, respectându-și astfel angajamentul de a dărui acolo unde aceștia locuiesc (“We Give Where We Live”).

La nivel global, TELUS International gestionează cinci Fundații (Community Board): în Guatemala, El Salvador, Filipine, Bulgaria și România, fiecare distribuind 100.000 USD anual pentru a sprijini proiecte dedicate comunităților locale.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.