Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Fundația Te Aud România a început un parteneriat educațional cu Fundația Hope and Homes for Children. Peste 200 de copii vulnerabili beneficiază de ghiozdanele din cadrul School in a Bag

School in a Bag

Peste 200 de copii vulnerabili din programele Fundației Hope and Homes for Children au fost susținuți de Te Aud România cu ghiozdane complet echipate pentru școală, în cadrul campaniei School in a Bag, unul dintre programele fanion ale fundației TAR.

Hope and Homes for Children România este una din organizațiile consacrate naționale, care din 1998 și până în prezent contribuie la închiderea centrelor de plasament de tip vechi din țara noastră și sprijină mii de copii să se integreze în comunitate.

„Lupta împotriva sărăciei este un proces lung, care are nevoie constant de programe care să susțină familiile în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Pentru a preveni separarea copilului de familie, Fundația Hope and Homes for Children derulează intervenții de prevenire a abandonului școlar, acțiuni ce vizează sprijinirea incluziunii sociale a copiilor dezavantajați și acoperirea nevoilor de bază. Mulțumită Fundației Te Aud România, 200 de copii vulnerabili sunt pregătiți acum să înceapă anul școlar cu fruntea sus și zâmbetul pe buze”, afirmă Robert Ion, Director de Fundraising și Comunicare, Hope and Homes for Children România.

School in a Bag

Fundația Te Aud România, din Gura Humorului, s-a alăturat în acest an campaniilor de prevenire a abandonului școlar și incluziunii sociale a copiilor dezavantajați din județul Maramureș, în cadrul unui parteneriat ce își propune să susțină procesul educațional al copiilor și tinerilor din grupuri vulnerabile.

Astfel, în această vară, Hope and Homes for Children, cu sprijinul Te Aud România, a echipat un număr de 204 copii cu obiecte necesare pentru a-și continua educația.

„În octombrie 2014 alergam primul maraton din viața mea pentru organizația Hope and Homes for Children Romania. Pot spune că mă simt foarte aproape de această fundație si le apreciez enorm toată muncă și efortul depus în România în ultimii 24 de ani. Pentru mine, ei sunt un adevărat exemplu de bune practici și mă bucură enorm că am reușit să derulăm acest parteneriat care ne dorim să continue și pe viitor. Consider că mediul societății civile din România este unul prin care organizații se pot uni și conlucra pentru a produce impact social pozitiv în comunitate”, declară Gabriela Popescu, președintele Te Aud România.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.