65.000 de euro pentru primele sase luni de functionare a celei de-a doua Policlinici Sociale, in cadrul Galei „Din Inima pentru Viitor”
· A doua Policlinică Socială va fi inaugurată până la finalul anului viitor în Bucureşti şi va dubla numărul de beneficiari ai serviciilor medicale gratuite oferite în proiect
· Investiţii de peste 400.000 de euro şi peste 20.000 de ore de muncă voluntară în proiectul Policlinici Sociale în ultimii trei ani
Gala „Din Inimă pentru Viitor”, organizată pentru al doilea an consecutiv de Fundaţia Regina Maria și care a avut loc pe 11 octombrie la Cercul Militar Naţional, a strâns 65.000 de euro pentru extinderea proiectului Policlinici Sociale. Până la jumătatea anului viitor, a doua Policlinică Socială va fi inaugurată în Bucureşti, la trei ani de la deschiderea primei unităţi. Acesta este singurul proiect susținut de o organizație non-profit care oferă asistență medicală integrată gratuită persoanelor fără asigurare medicală din București. Începând din anul 2011, proiectul a beneficiat de fonduri în valoare de peste 400.000 de euro prin sprijinul a peste 120 de sponsori şi donatori.
Noua Policlinică Socială va dubla numărul de beneficiari și va implementa un concept de centru pentru servicii sociale care să adreseze mai multe dintre problemele acestei categorii de public defavorizat, de la cele de sănătate, până la cele de educație și incluziune socială.
„Peste 15.000 de servicii medicale gratuite și integrate (consultații, tratamente, medicamente, proteze dentare, ochelari etc) au fost oferite celor peste 1.500 de beneficiari ai primei Policlinici în cei trei ani de funcţionare,” declară Dr.Wargha Enayati, Președintele Fundației Regina Maria. „Aceste realizări reprezintă meritul unei echipe de 27 de cadre medicale voluntare și peste 100 de voluntari ce au dedicat 20.379 de ore de muncă voluntară.”
În cadrul Galei „Din Inimă pentru Viitor” a fost colectată suma de 65.000 de euro, necesară acoperirii cheltuielilor operaţionale pentru primele şase luni de funcţionare a celei de-a doua Policlinici Sociale. Astfel, se vor oferi servicii medicale integrate celor aflați în mare nevoie, care dintr-un motiv sau altul, independent sau dependent de voința lor, se află în afara sistemului public de asistență.
Gala a adunat peste 250 de persoane, vedete și personalități publice din diverse domenii ce și-au arătat susținerea față de inițiativele socio-medicale ale Fundației Regina Maria. Gazdele evenimentului au fost doctorul Wargha Enayati și Melania Medeleanu, voluntar și ambasador al Fundaţiei. Le-au fost alături invitați precum Excelența Sa, Adam Sambrook, Vice-ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii, Excelența Sa, Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania în București, Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, Ambasadorul Israelului, Prințesa Marina Sturdza, precum și alte personalități și invitați surpriză: Qvartetul Chromatic, Maria Chifu, Grigore Leșe, Maria Răducanu, Monica Anghel, Ozana Barabancea, Jezebel și Zoli Toth Project.
A doua ediţie a Galei organizată de Fundația Regina Maria a beneficiat, în premieră, de participarea în cadrul aceluiași eveniment a două organizații din domeniul telecom, în sprijinul unei cauze sociale, pentru a oferi prin Policlinicile Sociale servicii medicale cu suflet celor aflați în nevoie. Aceste eforturi unite reprezintă un parteneriat de responsabiliate inedit între o organizație nonguvernamentală și două companii private și pentru o cauză nobilă, o dovadă că ne putem uni forțele pentru a face lucruri bune și frumoase, indiferent de profilul activității noastre. Împreună oferim sănătate!
Dr. Wargha Enayati, Președinte Fundația Regina Maria: „Această deschidere de a fi împreună în sprijinul unei cauze sociale va contribui cu siguranță la clădirea unei lumi mai bune. Suntem onorați să avem alături parteneri de încredere mici și mari și invităm pe oricine să ni se alăture pentru a dărui resurse și timp. Astfel îi ajutăm pe cei aflați în mare nevoie, dintr-un motiv sau altul, independent sau dependent de voința lor, în afara sistemului public de asistență.”
Ruxandra Vodă, Director Comunicare al grupului de companii Telekom România: „Deşi este un brand tânăr, Telekom România are în spate un istoric îndelungat de susţinere a cauzei celor care au nevoie de tot sprijinul pe care îl putem oferi. Ne bucură să contribuim pentru bunul mers al clinicilor sociale susţinute de Fundaţia Regina Maria, pe care o considerăm un partener de încredere în demersurile de responsabilitate socială.”
Angela Galeţa, Director Fundaţia Vodafone România: „Sănătatea este unul dintre domeniile în care am investit cu consecvenţă în ultimii 7 ani. Ne bucurăm să ne alăturăm cauzei Fundaţiei Regina Maria şi să susţinem înfiinţarea celei de-a doua Policlinici Sociale din Bucureşti. Acest proiect răspunde uneia dintre direcţiile noastre prioritare de implicare în comunitate, aceea de a asigura accesul persoanelor defavorizate la servicii medicale de calitate.”
Povestea merge mai departe. Persoanele care doresc să fie alături de proiectul medical Policlinicile Sociale și să ne sprijine pot dona pe platforma dedicată proiectul (//united.fundatiareginamaria.ro/) sau pot să se implice în programele noastre de voluntariat.
Ne bucurăm deja de încrederea și sprijinul oferit de: Fundația Vodafone România și Telekom Romania, Groupama Asigurări, ING Asigurări, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Agricover, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CGS Europe, Colliers International, Helpnet, KPMG, Ilex GSM, Mondelez, Pepsico, Pfizer, Porsche Group Romania, Raiffeisen Bank, Sony,Volksbank Leasing.