Azi a avut loc, la sediul Fundației OTP Bank România din București, evenimentul de diseminare al programului Vision, un proiect care și-a propus să contribuie la dezvoltarea abilităților de facilitare vizuală în rândul profesioniștilor în educația și formarea adulților. Programul a fost finanțat prin Acțiunea Cheie 2 a Erasmus+ și a fost realizat în parteneriat cu organizația POT Project din Italia.
Demarat în urmă cu un an, programul Vision a cuprins mai multe activități specifice, astfel:
- Constituirea de focus grupuri în țările din care provin organizațiile partenere, România și Italia (în perioada 14–30 noiembrie 2022), cu scopul de a identifica nevoile concrete de formare în ceea ce privește instrumentele create în cadrul proiectului. Această activitate a constat, concret, în realizarea de interviuri cu specialiști din domeniul formării și facilitării vizuale, prin participarea a 24 de persoane din România, respectiv 13 din Italia.
- Realizarea toolkit-ului de facilitare vizuală (în perioada decembrie 2022–februarie 2023), manual care prezintă detaliat instrumente de lucru dedicate. Acest material, care reprezintă, în esență, nucleul proiectului, a fost realizat în limbile română, italiană și engleză, rezultând un document final cu design integrat.
- Realizarea tutorialelor video (în perioada aprilie–iulie 2023) Concepute ca resurse complementare manualului de instrumente de facilitare vizuală, materialele filmate au reprezentat una dintre cele mai importante activități din cadrul proiectului, atât din punctul de vedere al complexității acțiunilor necesare (elaborarea documentului pentru pregătirea procesului de filmare, conceperea și realizarea scenariilor pentru traineri, filmarea unor materiale pentru feedback și corecții, realizarea materialelor video finale), cât și al resurselor implicate. Organizația parteneră din Italia, căreia i-a revenit responsabilitatea acestei activități, a mobilizat resurse și echipamente tehnice importante pe care le-a transportat la sediul Fundației OTP Bank din București, locul în care a fost amenajat și platoul de filmare pentru realizarea tutorialelor video.
- Organizarea sesiunilor naționale de formare în România (9–11 octombrie 2023) și Italia (20–22 octombrie 2023). Concepută ca o activitate de validare, această etapă a jucat un rol deosebit de important în cadrul proiectului. Astfel, după desfășurarea ultimei sesiuni de training (dintr-un total de trei, desfășurate în tot atâtea zile consecutiv), organizațiile partenere au elaborat un raport de evaluare pe baza căruia au verificat în ce măsură calitatea materialelor scrise și video create reflectă rezultatele scontate și, totodată, atingerea indicatorilor de realizare corelați cu obiectivele proiectului. Pe această bază, au fost create oportunități de îmbunătățire suplimentară a manualului de facilitare vizuală, înainte de publicarea și diseminarea acestuia, această ultimă acțiune având drept scop creșterea gradului de conștientizare asupra proiectului, activităților și rezultatelor acestuia.
În plus față de cele menționate, pe toată durata proiectului, au fost desfășurate acțiuni de monitorizare și evaluare în scopul asigurării unui proces corect și eficient de realizare a activităților prevăzute.
“Proiectul care se încheie oficial, astăzi, reprezintă un dublu succes al Fundației OTP Bank România. Pe de o parte, are loc reconfimarea vocației de creator de conținut educațional relevant; pe de altă parte, coordonarea, în premieră, a unei relații de parteneriat româno-italiene în cadrul unui proiect de o asemenea anvergură, contribuie la acumularea unei experiențe valoroase care va fi fructificată în viitor prin implicarea în alte inițiative similare.”, a declarat Delia Murafa, Director al Fundației OTP Bank România.
Fundația OTP Bank România este cel mai important pilon de responsabilitate socială al OTP Bank, asumându-și rolul de a deveni unul dintre principalii promotori de transformare educațională din România.