Fundaţia Mobexpert a donat mobilier în valoare de 12.500 de euro sinistraţilor din Ţibeni
Fundaţia Mobexpert a donat mobilier în valoare de 12.500 de euro pentru sinistraţii din Ţibeni, judeţul Suceava. Cinci familii din sat, ale căror case au fost complet distruse de inundaţiile devastatoare din luna iulie 2008, vor putea sărbători acest Crăciun în condiţii decente graţie ajutorului primit din partea societăţii civile.
Fundaţia Mobexpert s-a alăturat cu această donaţie iniţiativei Arhiepiscopiei Sucevei şi a Rădăuţilor care a derulat în Ţibeni proiectul de refacere a locuinţelor sinistraţilor. Satul Ţibeni a fost unul din cele mai grav afectate în urma inundaţiilor din iulie 2008, peste 20 de familii rămânând fără locuinţe.
„Am aflat de drama oamenilor din Ţibeni şi am decis să ne implicăm în proiectul de ajutorare a celor care au pierdut tot în urma inundaţiilor devastatoare. E un gest de solidaritate umană, înainte de toate, prin care noi, cei de la Fundaţia Mobexpert, ştim că trebuie să ne ajutăm semenii aflaţi în situaţii dificile, dramatice adesea”, a spus Diana Şucu, Vice-Preşedintele Fundaţiei Mobexpert.
Prin acest proiect, prin intermediul Fundaţiei Mobexpert, noul magazin Mobexpert Bucovina din Suceava, inaugurat în acest an, se implică activ în proiecte sociale dedicate comunităţii din Bucovina.
Înfiinţată în 2007, Fundaţia Mobexpert a sprijinit până în prezent peste 80 de iniţiative şi a acordat finanţări de peste 380.000 de euro
Înfiinţată în 2007, Fundaţia Mobexpert susţine iniţiative menite să acorde sprijin pentru o viaţă decentă persoanelor aflate în dificultate, pentru mediul în care trăim şi pentru performanţă.
De la înfiinţarea sa, în 2007, Fundaţia Mobexpert a susţinut peste 80 de iniţiative şi proiecte pe cele trei direcţii, acordând finanţări în valoare de peste 380.000 de euro.
Direcţia de sprijin pentru o viaţă decentă acordat persoanelor în dificultate susţine iniţiative caritabile şi este coordonată de Diana Şucu, Vice-Preşedintele Fundaţiei Mobexpert. Principalele proiecte derulate până în prezent includ sprijinirea financiară a peste 60 de cazuri de copii şi/sau persoane adulte cu probleme grave de sănătate, printre care cea a campioanei de patinaj viteză Oana Anesia Opincariu (peste 18.000 de euro) şi al lui Sebastian Lungu (peste 10.000 de euro). Tot printre proiectele Fundaţiei se înscriu sponsorizarea înfiinţării Aşezământului Sf. Spiridon Vechi din Bucureşti, precum şi sponsorizări şi donaţii acordate spitalelor Marie-Curie, Fundeni şi Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
{mosloadposition user10}