În cadrul campaniei “Apa trece, Romania rămâne” initiata de jurnalistii Antena 3 şi Observator, Fundaţia “Mereu Aproape” organizează vineri, 9 iulie, un teledon ce are ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea sinistraţilor din zonele afectate de inundaţii.
Teledonul va incepe la ora 10, pe Antena 3, printr-o ediţie specială News Magazine cu Alessandra Stoicescu, care dura doua ore şi va avea loc în studiourile Excelsior. Emisiunea îi va pune faţă în faţă pe donatori cu cei pe care i-au salvat.
Pe tot parcursul teledonului, vedete şi jurnalisti de la Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia şi Gsp TV, oameni de afaceri, actori, sportivi şi personalităţi, vor prelua apelurile celor care doresc sa facă donatii şi care sună la numărul de telefon 021/9222, linie telefonica specială, deschisă numai între orele 10 – 19.
De la orele 12 până la 17, gazdele teledonului vor fi Mihai Gâdea şi Alessandra Stoicescu. Aceştia vor intra în direct în fiecare oră la Ştirile şi emisiunile Antena 3, precum şi la ediţiile Observator de la Antena 1, pentru a prezenta câteva dintre povestile emoţionante ale sinistraţilor.
În intervalul orar 17 – 19, Teledonul organizat de Fundaţia “Mereu Aproape” va avea un format special şi va fi transmis simultan pe toate posturile tv Intact Media Group: Antena 1, Antena 2, Antena 3, Antena Internaţional, Euforia şi Gsp Tv. Invitaţi în platou vor fi jurnalişti, vedete, oameni de afaceri importanţi, artişti din diverse domenii.
În timp ce vedetele vor discuta la telefon cu cei care doresc să ajute, reporterii Antena 3 se vor afla în locaţiile pe unde a trecut viitura şi ne vor spune povestea sinistraţilor din Neamţ, Botoşani şi Suceava.
Teledonul se va încheia la ora 19, urmând ca în cadrul Observatorului cu Alina Petrescu din aceeaşi seară să’ fie anunţată suma totală strânsă.
{mosloadposition user10}