în educaţie
FUNDAŢIA DINU PATRICIU investeşte peste 5 milioane de dolari prin două ample programe de burse: Inventează-ţi viitorul!, destinat susţinerii financiare şi dezvoltării performanţelor şcolare ale tinerilor liceeni şi studenţi ce provin din familii cu resurse financiare modeste, şi Orizonturi deschise destinat absolvenţilor de studii universitare ce doresc să-şi desăvârşească studiile academice post-universitare.
Întemeiată cu sprijinul şi implicarea omului de afaceri Dinu Patriciu, Fundaţia Dinu Patriciu este animată de convingerea că o societate modernă este o societate în care fiecare are cu adevărat şansa să-şi construiască propriul viitor şi că o astfel de societate nu se poate construi în lipsa iniţiativei civice. Fundaţia Dinu Patriciu îşi propune să participe, prin propria sa strategie pe termen lung, la procesul de transformare a societăţii româneşti într-o societate de cetăţeni, responsabili şi creativi, cu drepturi depline şi multiple posibilităţi de împlinire într-o lume a cunoaşterii, intenţionând să devină o bancă de oportunităţi pregătită să acorde credit moral şi material acelor tineri cu posibilităţi financiare reduse.
"Cred în forţa exemplului individual şi în datoria morală a celor care au reuşit să împărtăşească societăţii din experienţa şi roadele succesului personal. Sunt sigur că vom putea multiplica şansele de succes pentru tinerii români, ştiind că reuşita fiecăruia este mai mare într-o societate care creează oportunităţi. Acesta este modul prin care eu înţeleg să contribui la afimarea unei Românii prospere.” a declarat Dinu Patriciu, fondator şi preşedinte al Fundaţiei.
Programul Inventează-ţi viitorul! se adresează elevilor din clasele IX-XII şi studenţilor cu performanţe şcolare bune, dar care nu au suficiente resurse pentru a studia în condiţii decente. Prin acest program, Fundaţia Dinu Patriciu acordă simultan şi pe durata întregului an şcolar începând cu anul de studiu 2008-2009, un număr de 5.000 de burse în valoare de 200 lei pe lună pentru elevii de liceu şi 500 de burse în valoare de 300 lei pe lună pentru studenţi. Pentru toţi beneficiarii există posibilitatea prelungirii pentru anii şcolari/universitari următori, în măsura în care ei dovedesc că îşi menţin sau îşi îmbunătăţesc rezultatele academice.
Beneficiarii trebuie să fie cetăţeni români, înmatriculaţi ca elevi în clasele IX-XII, la cursurile de zi, în şcolile şi liceele din reţeaua educaţiei naţionale (publice şi/sau private) sau ca studenţi în reţeaua de universităţi româneşti (publice şi/sau private) şi trebuie să îndeplinească simultan două condiţii:
1. să aibă o medie a ultimului an de studii cel puţin egală cu 8,00
2. să aibă o situaţie socială modestă, respectiv să provină din familii cu un venit pe membru de familie în ultimele trei luni inferior pragului de 400 RON pe lună.
”Accesul la educaţie este condiţia pentru o comunitate democratică şi prosperă. Educaţia este cea care formează generaţii şi mentalităţi, întreţine valori şi generează sentimentul apartenenţei la o cultură. Orice decizie care vizează educaţia influenţează de fapt viitorul pe termen lung al societăţii. De aceea consider că educaţia este resursa strategică a unei ţări. Nicio viziune de dezvoltare nu este posibilă fără sisteme educaţionale coerente. Este vital pentru România europeană ca tinerii să aibă acces la educaţie şi să-şi formeze o mentalitate bazată pe liberă iniţiativă, pe gândire critică şi responsabilă.” a adăugat Dinu Patriciu.
Programul de burse Orizonturi Deschise se adresează tinerilor care au absolvit studiile universitare şi îşi propune să investească în tinerii cu posibilităţi intelectuale excepţionale, pentru că ei sunt cei care vor forma generaţii de profesionişti şi lideri capabili să genereze performanţă pentru România. Astfel, anual se vor acorda 100 de burse în valoare de 15.000 USD fiecare, pentru masteranzi şi/sau doctoranzi care vor fi sprijiniţi în finanţarea studiilor post-universitare (master sau doctorat) în universităţi occidentale de prestigiu.
”În calitate de lider al unei mari corporaţii ştiu că lucrurile durabile nu pot fi clădite fără cunoaştere şi spirit întreprinzător şi că aptitudinile fiecăruia trebuie sprijinite şi cultivate cu grijă. De aceea cred că educaţia este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi.” a încheiat Dl. Patriciu.
Programele beneficiază de un prestigios comitet de evaluare format din personalităţi ale vieţii publice şi academice româneşti:
Daniel Barbu, doctor în istorie, doctor în filozofie, profesor la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice (Coordonator al programelor de burse ale Fundaţiei Dinu Patriciu)
Ecaterina Andronescu, doctor în Ştiinţă şi Ingineria Materialelor Oxidice, profesor la Universitatea Politehnica Bucureşti, ministru al educaţiei (2000-2003), rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, deputat începând cu anul 1996
Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, doctor în chimie, profesor la Universitatea "Babeş-Bolyai"
Ioan Pânzaru, doctor în filologie, Rector al Universităţii din Bucureşti
Andrei Pleşu, doctor în istoria artei şi profesor la Universitatea din Bucureşti, rector al Institutului de Studii Avansate "New Europe College", ministru al culturii (1989-1991), ministru al afacerilor externe (1997-1999)
Petre Roman, doctor în mecanica fluidelor, profesor la Universitatea Politehnica Bucureşti, prim ministru al României (1989-1991), deputat (1990-1992), senator (1992-2004), Preşedintele Senatului României (1996-2000), ministru al afacerilor externe (1999-2000).
{mosloadposition user10}