Fundația Comunitară București și Decathlon România anunță lansarea celei de-a patra ediții a programului “Sportul pentru Toți”. În parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, această inițiativă vizează promovarea activităților sportive în rândul copiilor și tinerilor din școlile gimnaziale și liceele din București, care au un efectiv școlar de minim 500 de elevi.
Școlile bine echipate oferă acces tuturor copiilor la activități fizice și sportive și susține, pe lângă dezvoltarea sănătoasă, și dezvoltarea încrederii în sine, a capacității de concentrare și de reacție, precum și formarea abilităților de colaborare și leadership. Într-o țară fără un plan de combatere a obezității, statisticile recente arată că aproape 40% dintre copiii din România se confruntă cu probleme de greutate, iar peste 50% au o capacitate fizică slabă sau foarte slabă*. Activitățile predominant sedentare, precum jocurile pe calculator sau vizionarea la televizor, contribuie la această situație alarmantă. Prin urmare, cultivarea unei relații pozitive cu mișcarea și activitățile sportive în aer liber devine o soluție vitală.
Programul “Sportul pentru Toți” se desfășoară în 2024 în București și în Iași, în colaborare cu Fundația Comunitară Iași și dispune de un buget total de finanțare de 1.184.383 lei (238.000 de euro).
Finanțarea oferită instituțiilor școlare din București însumează 811.153 de lei (163.000 de euro) și cuprinde trei componente:
- O finanțare mare, de 343.372 lei (69.000 euro), dedicată unei școli sau liceu cu cel puțin 900 de elevi, pentru amenajarea unui teren sportiv în aer liber și organizarea a cel puțin 6 activități sportive comunitare.
- Trei finanțări medii, în valoare totală de 373.230 de lei (75.000 de euro), destinate școlilor sau liceelor cu cel puțin 500 de elevi, pentru reabilitarea de terenuri sportive în aer liber. Lucrările de reabilitare trebuie să se încadreze într-un buget de aproximativ 125.000 de lei.
- O finanțare mică, în valoare de 94.551 de lei (19.000 de euro), pentru una dintre școlile care au beneficiat de sprijin în edițiile anterioare, pentru deschiderea terenului sportiv, amenajat în cadrul programului, către comunitatea de cartier.
Detalii complete despre criteriile de eligibilitate, procesul de selecție și formularele de aplicație pentru primele două componente sunt disponibile pe site-ul programului. Pentru a treia componentă, școlile din edițiile anterioare vor primi invitație directă de înscriere.
”Sportul pentru Toți”, inițiat de Fundația Comunitară București împreună cu Decathlon România, urmărește crearea unor condiții mai bune pentru practicarea sportului din plăcere și în siguranță. Până în prezent, acest program a fost implementat în colaborare cu alte 3 Fundații Comunitare, acoperind 12 localități și sectoare. Cu un buget total de 2.368.000 de lei, 32 de școli au avut oportunitatea de a-și amenaja sau reabilita facilitățile sportive (terenuri în aer liber sau săli de sport) și peste 35.000 de elevi se bucură anual de spații atractive și favorabile practicării sportului. Pentru majoritatea școlilor, acestea au fost primele renovări și investiții în facilități sportive din ultimii zece ani.
În 2024, programul își continuă această misiune prin dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii sportive din instituțiile de învățământ și prin organizarea de activități sportive extra-curriculare pentru comunitatea locală de copii și tineri. Astfel, sportul devine accesibil pentru cât mai mulți elevi din București și din țară și se întreține un stil de viață sănătos și o legătură mai puternică între tineri și mișcare.
Calendar de desfășurare pentru București
- Consultări: 14 mai 2024, 20 mai 2024
- Închiderea perioadei de înscriere a propunerilor de proiect: 27 mai 2024, ora 18:00
- Selecția proiectelor eligibile: 28-29 mai 2024
- Anunțarea proiectelor din lista scurtă: 21 iunie 2024
- Vizite școli lista scurtă și depunerea propunerilor finale: 24 iunie-16 iulie 2024
- Anunțare câștigători: 19 iulie 2024
- Contractare proiecte câștigătoare: până pe 25 iulie 2024
- Implementarea proiectelor: 25 iulie–30 noiembrie 2024 pentru finanțările medii / 25 iulie 2024-10 iunie 2025 pentru finanțarea mare
* Conform Studiului realizat de Institutul Național de Sănătate Publică în anul 2020 după protocolul COSI (European Chilhood Obesity Surveillance Initiative).