Cu ocazia aniversării Centenarului, Fundația Alexandrion lansează campania de CSR Marea Unificare Sportivă, cu scopul de a aduce recunoaștere marilor legende sportive ale României de ieri și de azi. Fanii tuturor sporturilor sunt invitați să intre pe platforma www.mareaunificaresportiva.ro, să-și voteze campionii, primii 10 dintre aceștia urmând să fie recompensați de Fundația Alexandrion cu premii în valoare de până la 100.000 lei și medalia „Marea Unificare Sportivă”.
Începând cu data de 2 august, românii pot înscrie pe site-ul campaniei momentele și personalități marcante ale sportului românesc, de la eroi ai fotbalului, până la caiac, volei, handbal, tenis sau gimnastică, care au pus România pe harta campionilor și ne-au unit în ultimii 100 de ani, facându-ne mândri de realizările lor.
Pe timeline-ul celor 100 de ani de sport de pe www.mareaunificaresportiva.ro, se regăsesc deja o serie evenimente și sportivi importanți propuși de Fundația Alexandrion. Aceasta este prima platformă online dedicată istoriei sportului românesc ce pune la dispoziția publicului o cronologie exhaustivă, începând cu primele campionate naționale și campionii acestora.
Lista rămâne deschisă până în luna septembrie, timp în care românii sunt încurajați să o completeze cu propriii eroi care ne-au făcut mândri de realizările lor. Ulterior, în perioada 16 septembrie – 1 noiembrie publicul este invitat să voteze campionii favoriți.
Cei mai votați sportivi vor fi recompensați de Fundația Alexandrion cu medalia specială „Marea Unificare Sportivă” și câte 10.000 de lei, un premiu simbolic pentru recunoașterea eforturilor lor de a pune România pe harta mondială a sportului. Favoriții publicului vor fi anunțați în cadrul unui eveniment ce va avea loc în luna decembrie 2018.
„Fundația Alexandrion este un susținător categoric al culturii, științei și, nu în ultimul rând, al sportului, ambasadorul României cel mai de seamă. Și dacă misiunea noastră este să susținem viitorul sportului, în anul Centenarului am ales să sărbătorim trecutul și forța sportului de a ne aduce împreună. Astfel, am decis să lansăm această campanie, în cadrul căreia inaugurăm inclusiv medalia Marea Unificare Sportivă, cu care celebrăm și răsplătim eroii sportului românesc”, declară Nawaf Salameh, Președintele Fundației Alexandrion.
Campania Marea Unificare Sportivă, derulată de Fundația Alexandrion în intervalul 15 iulie – 1 decembrie, va fi comunicată în paralel printr-o campanie de online, print și TV.