Full Moon Creative Lab, proiectul destinat autorilor de scenarii pentru seriale de gen: thriller, horror și fantasy a selectat participanții și cele trei proiecte la care se va contribui creativ pe parcursul celor 3 rezidențe. Inițiativa Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) este susținută de Programul Europa Creativă, iar prima rezidență va avea loc la finalul lunii octombrie, în Transilvania.
Laboratorul marchează următorul pas în dezvoltarea Full Moon Script Contest, un program lansat de TIFF în 2020.
În urma apelului de proiecte deschis la TIFF în iunie și finalizat în luna septembrie, din peste 70 de proiecte înscrise, juriul a selectat 12 scenariști, care vor avea ocazia să participe la rezidențele organizate în octombrie 2023, martie și iunie 2024 și să-și dezvolte abilitățile într-un mediu creativ, alături de experți internaționali din industria filmului.
Cele trei proiecte selectate aparțin scenariștilor Adina Istrate (România) – scenariul thrillerului Aurora, Giulio Rizzo (Italia) – proiectul horror – fantasy ICU – Immortal Care Unit și Barbara Skubic (Slovenia) – scenariul thrillerului Negative Split.
În cadrul primei rezidențe creative, celor 3 scenariști menționați mai sus li se alătură alți 9 autori de scenarii din România, Italia, Irlanda, Ungaria, Slovenia, Polonia și Bulgaria. Aceștia sunt: Barry Murphy, Rosella di Campli, Richard Karpala, Sînziana Cojocărescu, Nadya Todorova, Greg Simmons, Cristina Iliescu, Attila Veres, Rafael Alberto Garciola.
Scenariștii vor fi împărțiți în 3 Writers’ Rooms ai căror facilitatori sunt profesioniști din industria filmului: Eilon Ratzkovsky (Israel), producător cu o experiență de peste 25 de ani în producția de filme și seriale TV. În ultimii ani, a fost tutore pentru TorinoFilmLab și Biennale College Cinema și Head of studies pentru TFL Extended, Arnaud Louvet, scenarist și producător francez, implicat în proiecte de seriale pentru platforme de streaming, acoperind o multitudine de genuri, de la crimă la drame de epocă și scenarista și regizoarea Geo Doba din România, absolventă a prestigiosului Program Serial Eyes de la DFFB la Berlin, unde a primit Big Light Writers’ Apprenticeship Award (2021), participantă la TFL Extended 2019 – Feature Film workshop, iar în 2021 la Rezidența internațională de scenaristică Pustnik, cu proiectul Unrooted.
Prima ediție se va încheia cu o sesiune de pitching în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (iunie 2024), în fața unor profesioniști influenți din industrie: producători, agenți de vânzări, reprezentanți ai televiziunilor și ai principalelor platforme de streaming, favorizând oportunitățile ca proiectele să găsească sprijin pe piață.
Full Moon Creative Lab reprezintă un laborator creativ care se va desfășura anual în Transilvania, oferind scenariștilor oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile, înconjurați de experți internaționali din industrie. Proiectul își propune să îmbunătățească procesul de creație al scenariștilor, conectând cineaști talentați din toate statele membre ale Uniunii Europene.