În ultimele secole, omenirea a evoluat spectaculos la nivel intelectul și tehnic. Numai că, în planul dezvoltării emoționale, a rămas cu multe veacuri în urmă, susține Fromm. Cum se explică și cum poate fi soluționat acest decalaj socio-istoric dintre minte și inimă? Făcând apel la date din istorie, psihologie socială și psihanaliză, prezentul volum descrie modul în care destrămarea lumii medievale, cu ierarhiile sale stabile și securizante, a adus lumii occidentale moderne un confort material și o democratizare nesperate, însă cu prețul unei anxietăți venite din izolarea socială, din dezrădăcinare. În acest context, „fuga de libertate” devine o falsă soluție la alienare, prin care omul zilelor noastre e tentat să-și cedeze libertatea unor regimuri autoritariste, care, deși îl transformă într-o marionetă, îi oferă un sentiment de apartenență și de siguranță. Ca antidot la înregimentare și extremism, Fromm mizează pe conștientizarea resorturilor existenței noastre sociale, proces care ne poate face mai maturi la nivel afectiv și mai autonomi în gândire.
Erich Fromm (1900-1980), sociolog și psihanalist, s-a format în cadrul Școlii de la Frankfurt, pentru ca în 1933 să emigreze în SUA. Din cărțile sale traduse la Editura Trei, amintim: Arta de a iubi, Budismul Zen și psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia distructivității.
Fuga de libertate apare atunci când eul se dovedeşte prea slab – sau prea slăbit – pentru a-şi mai asuma răspunderea propriilor alegeri, renunţând ca atare la puterea de decizie. Fromm vede în această capitulare o trăsătură inaugurală pentru ceea ce el numeşte caracter autoritar sau sado-masochist. – Dorin Liviu Bîtfoi, România literară
Numai dacă omul va stăpâni societatea și va subordona angrenajul economic scopurilor fericirii umane, și numai dacă va participa activ la procesul social, va putea să învingă ceea ce îl duce acum la disperare — singurătatea lui și sentimentul de neputință. – Erich Fromm
