Colecţia de Primăvară-Vară 2017
Frumuseţea, înainte de toate şi mai presus de orice. O frumuseţe de netăgăduit, mereu recognoscibilă, niciodată nostalgică. Nu este numai actuală, ci se propagă şi în viitor.
Colecţia Ermano Scervino Primăvară-Vară 2017 pentru femei este orientată către frumuseţea obiectivă, obţinută prin atenţia meticuloasă la detalii în construirea pieselor vestimentare şi în alegerea materialelor. Măiestria croielilor este redefinită printr-un proces continuu de experimentare, în serviciul frumuseţii.
Totul este nou. Detaliul iconic al casei de modă, pliseurile din dantelă, sunt mult mai moderne, fiind lucrate în forma unui fagure prin tehnici de tăiere speciale. Liniile verticale şi orizontale creează împreună noi iluzii optice. Jachetele şi salopetele din piele ecologică urmăresc linia siluetei de mâine. Costumele, albe sau cu animal print aplicat pe o broderie de astrahan, sunt împodobite cu flori decorative pentru a sublinia un stil Art Nouveau al viitorului. Hainele de exterior sunt inspirate de uniforme, fiind deconstruite şi reinventate cu senzualitate şi bun gust.
Pentru hainele mai elegante, de seară, frumuseţea este inspirată din vise. Organza din mătase creează rochii uşoare, aproape impalpabile, în culori delicate sau negre, îndulcite de flori brodate, lăsând în urma lor un vis.