- DAAS International Group, lider în frigul comercial din România, a raportat în primul trimestru din 2022 un avans de 57% față de estimări
- Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproape 43.5 milioane de euro
Compania DAAS, parte a grupului internațional EPTA a realizat în anul 2021 o cifră de afaceri de 43.5 mil euro, iar în primul trimestru al lui 2022 a înregistrat un avans de circa 57% față de estimări.
Proiectele speciale de proiectare și decorare a unor spații comerciale, inclusiv pentru clienți din afara țării, precum și dezvoltarea și extinderea marilor retaileri din România au stat la baza creșterilor înregistrate de compania DAAS.
,,În ciuda creșterii prețurilor la materiale și la manoperă, dezvoltarea și extinderea marilor retaileri continuă și implicit și industria frigului comercial. Un alt motor al creșterii îl constituie remodelările spațiilor comerciale ce vor fi implementate anul acesta de către marii jucători din industrie’’, a spus Adrian Craioveanu, marketing director DAAS.
Marile rețele de hypermarketuri continuă investițiile în magazinele de proximitate, remodelează spațiile mari, iar rețelele specific dedicate pe proximitate continuă expansiunea încercând să ofere game cât mai diversificate de produse și servicii.
Se observă însă reîntoarcerea românilor câtre hypermarketuri, după ce, pe perioada pandemiei, au preferat micile magazine de proximitate. La baza acestei schimbări de comportament de consum stă în primul rând inflația, deoarece în magazinele mari, oamenii găsesc o gamă largă de produse la prețuri mai mici.
Dacă vorbim despre planuri de viitor, DAAS își propune ca anul acesta să continue investițiile în resurse umane. Încă de anul trecut, au fost dezvoltate și implementate programe de training și dezvoltare atât pentru echipa de management, cât și pentru echipele de pe zona de execuție. În 2021, DAAS a dezvoltat inclusiv un departament de asistență tehnică, acesta numărând în prezent 80 de tehnicieni. Compania are în prezent 220 angajați, în creștere cu 5% față de anul trecut.
Anul 2021 a fost un an de referință și pentru grupul Epta, depașind borna de 1 miliard de euro cifră de afaceri. Grupul a încheiat anul cu 1,2 miliarde euro cifră de afaceri, devenind astfel numărul 1 în Europa și numărul 2 la nivel Mondial pe segmentul de frig comercial.