Miercuri, 13 iulie, peste 40 de angajați ai FrieslandCampina România, alături de prieteni și familii, au participat la acțiunea de igienizare (colectare de PET-uri) organizată de Asociația Viitor Plus, în zona Cheia, județul Prahova.
Acțiunea de igienizare este integrată în tabăra premianților din Eco Provocarea, programul educațional extracurricular de protecție a mediului și dezvoltare personală adresat liceenilor, acolo unde participă printre cei mai activi și implicați elevi în ce privește reciclarea și protecția mediului.
”Pentru FrieslandCampina România, misiunea de protejare a mediului înconjurător a devenit o prioritate. Cu fiecare proiect pe care îl inițiem sau la care luăm parte, ne dorim să ne menținem angajamentul pentru o lume sustenabilă. Vrem ca prin intermediul acțiunii de colectarea PET-urilor, inițiată de Asociația Viitor Plus, să ajutăm la conștientizarea importanței educării consumatorilor cu privire la reciclare. În acest sens, ne bucurăm că echipa FrieslandCampina România se implică activ și la nivel intern în susținerea acestor inițiative.” a adăugat Ferenc Szecskó, Director General FrieslandCampina România.
În timpul campaniei de igienizare desfășurată în zona Cheia, echipa FrieslandCampina România, alături de ceilalți voluntari prezenți, au reușit să adune o cantitate de aproape 300 kg de deșeuri.
Strategia de sustenabilitate a FrieslandCampina România a luat amploare sub brandul Napolact, prin intermediul campaniei „Reciclează și lasă în urma ta o natură curată”. Începând cu toamna anului 2021, Napolact a lansat pe piață un nou PET, 100% reciclabil, pentru formatul de „On the Go”, 330g, consumat cu predilecție în afara locuinței. Etichetele noului pet transparent, fabricate anterior din PVC, au fost înlocuite cu unele eco-friendly, din material PET. Mai mult, aceste etichete se pot dezlipi acum mult mai ușor, datorită deschiderii speciale, cu perfor, „Unzip”, iar toate componentele PET-ului se pot colecta în containerul galben, destinat reciclării.
Până în anul 2025, FrieslandCampina România își propune ca 100% din PET-urile Napolact să fie concepute pentru reciclare sau reutilizare și, până în anul 2050, 100% din ambalajele FrieslandCampina să fie produse din materiale reciclate sau reutilizate.