- Peste 18.000 produse cu stoc în depozit frigorific pentru un coș de cumpărături complet și fără efort, livrat direct acasă, în mașini cu temperatură controlată
- Produse proaspete din grădină și sute de articole BIO și ECO de la fermieri și producători locali și internaționali
- Pâine proaspăt scoasă din cuptor când se plasează comanda
- Livrare rapidă în 2 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată, în intervale începând de la 30 minute
Cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful este noul serviciu prin care locuitorii din București și mare parte din Ilfov își pot face oricând și de oriunde, cu un minimum de efort, cumpărăturile de zi cu zi, în special cele alimentare.
Pe Freshful.ro, în aplicația de mobil iOS și, în curând, Android, se regăsește o varietate de peste 18.000 produse de calitate și cu prospețime garantată, de la fructe, legume, carne, lactate, mezeluri, produse congelate și băuturi până la articole de uz casnic pentru nevoile zilnice. Clienții vor putea cumpăra inclusiv pâine proaspăt scoasă din cuptor, cu maia și ingrediente 100% românești.
Gama Freshful își propune sa strângă într-un singur loc mii de produse proaspete de la producători locali și fermieri români, alături de o selecție importantă de articole BIO și ECO.
“Suntem cu toții într-o continuă căutare de noi modalități prin care să ne bucurăm din plin de viață, iar mersul la cumpărături și nevoia de a avea acasă mâncare de calitate, proaspătă și variată ne ocupă săptămânal timp prețios. Sub sloganul “Viața ar trebui să fie Freshful”, introducem conceptul de cumpărături fără efort dintr-o gamă diversificată de produse proaspete, preponderent locale, dar și delicii internaționale. Mai mult decât atât, prin gama de produse BIO și ECO, vrem să avem un rol important în cultivarea unui stil de alimentație echilibrat în România”, afirmă Andrei Popescu, General Manager Freshful, care a preluat leadershipul noului proiect dupa o experiență de aproape 7 ani în echipa eMAG. Ultimul său rol a fost de Country Manager eMAG Bulgaria.
“Ecosistemul creat în ultimii ani și investițiile constante în tehnologie ne fac să avem încredere că putem oferi clienților ce își doresc cu adevărat – simplitate, rapiditate și confort. Astfel, cu o nouă echipă dedicată și beneficiind de expertiza eMAG în tehnologie și operațiuni, Freshful este noul serviciu online care livrează bunătăți și timp liber. Locuitorii din București și mare parte din Ilfov vor putea să-și comande online, în doar câteva click-uri, produse alimentare proaspete, poate cel puțin la fel de bine cum și le-ar alege ei, la piață sau din magazin”, menționează Tudor Manea, CEO eMAG.
Utilizatorii au la dispoziție nu doar o varietate însemnată de produse, dar si opțiuni de livrare în funcție de stilul de viață: livrare rapidă în 2 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată pentru următoarele zile în intervale începând cu 30 minute.
De asemenea, clienții pot vedea disponibilitatea stocurilor în timp real, așa că pot fi siguri că vor primi întotdeauna tot și exact ce au comandat, fără compromisuri. Alimentele proaspete sunt depozitate în condiții riguroase de igienă, în zone dedicate, cu temperatură controlată, după o verificare minuțioasă a fiecărui articol de la aprovizionare până la livrare. Produsele sunt livrate rapid și în deplină siguranță în mașini cu temperatură controlată, respectând lanțul frigorific până la ușa clienților.
Despre Freshful
Companie românească fondată în 2021, Freshful oferă, pe platforma online și în aplicațiile mobile, o varietate de peste 18.000 de produse alimentare și bunuri de larg consum de la parteneri și producători locali. Astfel, Freshful vine în sprijinul tuturor celor care vor să economisească timp cu serviciu de livrare rapidă sau programată a unui coș complet de cumpărături zilnice, de la fructe, legume, carne, pește, pâine proaspătă, lactate, mezeluri, produse congelate și băuturi până la articole de uz casnic. Clienții pot găsi într-un singur loc o diversitate de produse locale, internaționale, ECO și BIO pentru o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos. Comenzile sunt livrate din depozitul cu temperatură controlată în mașini frigorifice până la ușa clientului 7 zile din 7, între orele 8.00-22.00.
Serviciul este disponibil pe www.freshful.ro, în aplicația iOS și, în curând, Android, acoperind momentan Bucureștiul și o parte din localitățile ilfovene.