a companiei cu 20%
Transavia lansează o nouă gamă de produse proaspete din carne de pui, sub brandul FRAGEDO, care satisface toate aşteptările şi nevoile consumatorilor români. Prin lansarea noii game, Transavia îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa internă a produselor proaspete din carne de pui. Această categorie deţine cea mai mare cotă în ceea ce priveşte vânzările companiei, produsele proaspete reprezentând peste 85% din producţia şi distribuţia zilnică, fiind săptămâni în care producţia vândută este aproape 100% refrigerată.
“Produsele din gama Fragedo se adresează prin calitate şi accesibilitate tuturor românilor cărora le place să mănânce bine şi sănătos. Noul brand de la Transavia îşi doreşte să aducă în viaţa consumatorilor optimism, plăcere şi bucuria de a trăi. Deoarece nu credem în lucruri făcute pe jumătate, toate produsele noastre sunt ambalate, de mai bine de un an, în cele mai inovatoare şi mai sigure ambalaje de pe piaţă. Am reuşit să fim mereu cu un pas înaintea tururor, deoarece principiile după care ne ghidăm în tot ceea ce facem sunt seriozitatea şi perseverenţa”, declară Ioan Popa, Director General Transavia.
Investiţiile realizate în 2007 vor depăşi planul preconizat de 12 milioane de euro, suma totală ridicându-se la peste 15 milioane de euro, devenind astfel cel mai înalt nivel anual din istoria companiei. Pe lângă finisarea fabricii de procesare şi extinderea abatorului, compania va investi şi în achiziţionarea unor noi maşini de ambalare, precum şi în suplimentarea parcului auto, în prezent dispunând de aproximativ 100 de autovehicule dotate cu instalaţii frigorifice şi înregistratoare de temperatură dotate cu senzori pentru a asigura livrarea produselor în cele mai bune condiţii.
De asemenea, Transavia dezvoltă un proiect prin care va extinde capacitatea de producţie a abatorului, care are o suprafaţă totală de peste 10 000 m², constând în construirea unei hale noi de 2500 m². Noul proiect va fi finalizat în mai puţin de o lună şi se încadrează în planul de investiţii pe 2007.
Transavia comercializează peste 30.000 de tone de carne de pasăre pe an, fiind singurul producător care oferă consumatorilor români produse proaspete refrigerate, cu termen de consum de 10 zile, datorită tehnologiei performante de ambalare a cărnii “state-of-art”.
În luna august se va desfăşura o campanie integrată de publicitate la nivel naţional, care va promova FRAGEDO, noul brand de la Transavia. Alte două game vor fi lansate la sfârşitul acestui an, respectiv începutul anului 2008 şi vor purta amprenta calităţii şi inovaţiei de la Transavia, fiind produse de pionierat pe piaţa românească.
În 2006 cifra de afaceri a companiei a fost de 42 de milioane de euro, pentru 2007 estimându-se o majorare a acesteia cu 20%.
{mosloadposition user10}