Tudor Furdui ne aşteaptă miercuri, 19 aprilie, de la ora 22.00, la TVR 1, cu al patrulea episod al reality-show-ului dedicat celor mai înfocați suporteri. Noi probe spectaculoase ne vor ține cu sufletul la gură și în această ediție!
Un teren de fotbal cât o insulă!… sau o insulă cât un teren de fotbal… Acolo se desfășoară prima probă din ediția de astăzi a reality-show-ului „Microbist de România”. O nouă premieră mondială într-un nou episod, ce îi pune pe cei zece suporteri într-o ipostază surprinzătoare! Le facem galerie din peluza de acasă pe 19 mai, de la ora 22.00, la TVR 1.
În episodul cu numărul 4 al show-ului prezentat de Tudor Furdui, are loc primul meci de fotbal jucat vreodată pe un banc de nisip. Mai exact, un banc de nisip de dimensiunea unui teren de fotbal. Este o premieră mondială pentru fotbal și este una realizată în Maldive, de două echipe de români, formate din cei 10 ambasadori ai celor mai iubite 10 echipe din ale fotbalului românesc.
Întrucât bancul de nisip are dimensiunea optimă doar o oră pe zi și doar în anumite zile, momentul filmării a fost ales cu grijă, iar jucătorii vor fi nevoiți facă proba unei condiții fizice perfecte, întrucât, în aceste condiții, nu mai e timp de pauză între reprize… Meciul este extrem de disputat, iar microbiștii de acasă vor vedea, cu siguranță, multe faze mai spectaculoase decât în majoritatea meciurilor de fotbal pe iarbă.
La proba individuală, primim o nouă porție de adrenalină: cei zece se iau la întrecere pe paddleboard! Și aceasta este o premieră pentru România, iar ambiția concurenților și pasiunea lor fac ca proba să capete amploarea unui adevărat Campionat național pentru acest nou sport.
Cine este cel mai microbist dintre microbiști? Zece suporteri adevărați fac miercuri seară, de la 22.00, la TVR 1, încă un pas spre titlul de „Microbist de România”.