Director al TailWind in Romania
TailWind, compania specializată în programmatic trading și soluții tehnologice a TDG, își extinde operațiunile în România, prin numirea lui Adrian Moțîrlichie în funcția de Business Development Director.
Adrian se alătură TailWind după 8 ani de directorat în cadrul BRAT (Biroul Român de Audit Transmedia) unde a proiectat și coordonat proiecte majore precum Studiul de Audiență și Trafic Internet (SATI) și Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea Online (MIPO). Absolvent al Universității din Craiova, noul membru TailWind aduce peste 20 ani de experiență în industria online, atât în România, cât și în străinătate.
Misiunea lui Adrian Moțîrlichie este de a extinde operațiunile companiei cu un prim obiectiv major, lansarea “Project Agora” pe piața din România. Sub brandul “Project Agora”, TailWind construiește o rețea a publisherilor premium din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, pentru ca aceștia să își poată monetiza mai bine traficul online, în sistem programmatic, în concurență directă cu playerii globali.
În faza preliminară, în România, participă la acest demers playeri locali importanți, printre care Mediafax, Ringier, ThinkDigital, Antena TV Group, Gazeta Sporturilor, InternetCorp și alții.
TailWind este partener AppNexus în peste 30 de țări din CEE & MEA și al Sizmek în CEE. Compania de tehnologie de advertising a TDG își propune să simplifice procesul de vânzare și cumpărare al spațiului publicitar online și să crească veniturile publisherilor, advertiserilor și agențiilor de media cu ajutorul unor soluții automatizate, bazate pe date relevante.