Spiritul competiției culinare a cuprins aseară România! Cea de a doua ediție din această săptămână a fost urmărită în medie de aproape 1.4 milioane de telespectatori la nivel național, iar în minutul de aur, de la 21:26, aproape 1.7 milioane de telespectatori au prins gustul competiției.
MasterChef a fost lider de audiență pe toate segmentele de public.
La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a obținut 9.8 puncte de rating și 23.7% share, în timp ce postul de pe locul doi a înregistrat 8.2 puncte de rating și 19.8% share.
Cei 21 de concurenți rămași în cursa pentru titlul MasterChef au participat aseară la o nouă probă cutia misterelor. Surpriza a fost pe măsură pentru aceștia, identificând în bucătărie 24 de cutii. Chef Patrizia, Chef Foa și Chef Adrian Hădean au avut și ei câte o cutie la dispoziție cu o selecție diferită de ingrediente. Chef Adrian Hădean a optat pentru vită maturată și marmorată, cartofi, plante aromatice și lapte, Chef Patrizia a ales ton, mascarpone, ardei, avocado, rodie, lime, țelină apio, în timp ce Chef Foa a selectat ingrediente precum biban de mare, galangă proaspătă, orez jasmin, zahăr de muscovado, ulei de susan, mazăre încolțită, lapte de cocos, cartof dulce, creveți, ceapă verde, zuchinni, șalotă sau ceapă de apă.
După prezentarea celor trei cutii diferite, concurenții au ridicat cutia de pe bancul de lucru și au descoperit ingredientele repartizate. Timp de 60 de minute, aceștia au trebuit să gătească un preparat utilizând ingredientele propuse de Chefi. În ultima parte a probei, Chef Patrizia, Chef Foa și Chef Adrian Hădean au început să gătească utilizând coșurile de ingrediente propuse. La finalul celor 60 de minute, fiecare dintre cei trei jurați au nominalizat câte un preparat pe care l-au gustat, precum și pe concurenții cei mai slabi. În topul celor mai bune preparate, Chef Patrizia l-a nominalizat pe Liviu, Chef Foa a ales farfuria lui Claudiu, iar Chef Adrian Hădean preparatul lui Andrei. Cei mai slabi concurenți ai probei au fost Kiki, Tudor și Iuliana, aceștia fiind desemnați să spele toate vasele și ustensilele utilizate la această probă. Câștigătorul primei probe a fost Claudiu, preparatul său fiind extrem de apreciat de juriu și ales în unanimitate de cei trei Chefi ca fiind cel mai bun.
La proba pe echipe, Claudiu a avut mai multe avantaje: imunitate, și-a putut alege coechipierii (Tudor, Andrei, Marilena, Victoraș, Claudia și Ana Maria), precum și posibilitatea de nominalizare a celorlați doi conducători de echipă. Acesta i-a ales pe Avram (echipa formată din Georgiana, Andra, Iulian, Cristi, Kiki, Mișa) și pe Liviu (Nea Marin, Anuța, Florin, Adriana, Ștefan, Iuliana). După formarea celor trei echipe, Claudiu și-a ales Chef-ul coordonator: Chef Foa. Chef Patrizia a coordonat echipa lui Liviu, iar Chef Hădean echipa lui Avram, repartizarea fiind stabilită prin aruncarea cu banul.
Cei 21 de concurenți au avut de pregătit 16 porții de main course și 16 deserturi pentru invitații surpriză ai ediției, foști concurenți MasterChef: Tudor Marcu, Andreea Ionică, Odette Mândruță, Liviu Lambrino, Octavian Ghindea, Paul Siserman, Alexandra Andronic, Patricia Iordache, Alexandra Shine, Victor Nemeș, Gabriela Simion, Alex Nița și Anca Socoliuc. Alături de aceștia au fost prezenți și trei câștigători ai marelui trofeu: Ciprian Ogarcă, Jesica Zamfir și Aida Parascan. Cei 16 invitați au gustat din preparatele celor trei echipe, la finalul probei acordând voturile: echipa verde (cea condusă de Liviu) a primit 1 vot, echipa roșie (cea condusă de Claudiu) 7 voturi. Echipa câștigătoare a fost cea albastră (condusă de Avram), cu 8 voturi. Ca urmare a acestui rezultat, echipa verde a fost condamnată la testul sub presiune.
La ultima probă a ediției, testul sub presiune, Chef Patrizia i-a salvat pe Liviu și Florin, fiind mulțumită de parcursul acestora la proba precedentă. Căpitanul echipei, Liviu, a refuzat să fie salvat, dorind să își asume eșecul și să rămână la testul sub presiune, propunând pentru salvare un alt concurent: Anuța. Acest lucru nu a fost posibil, Liviu fiind obligat să respecte decizia lui Chef Patrizia. Concurenții rămași la testul sub presiune au găsit la bancul de lucru un coș cu ingrediente, aceleași pentru toată lumea. După identificarea tuturor ingredientelor, au avut la dispoziție două minute pentru a merge în cămară, unde au avut de ales un sortiment al ingredientului vedetă al probei: pastele. Nea Marin, Anuța, Adriana, Ștefan și Iuliana au avut 45 de minute la dispoziție pentru a găti un preparat salvator. Concurentul cu cea mai slabă farfurie a fost desemnat Ștefan, acesta părăsind competiția.
Săptămâna viitoare, cei 20 de concurenți rămași în competiția pentru titlul de MasterChef vor participa la o probă în deplasare spectaculoasă, într-un loc de poveste!