Ministrul Educatiei al Norvegiei afirma in cadrul Seminarului International pentru Alfabetizare Digitala – Oslo rolul crucial al competentelor IT pentru dezvoltarea fortei de munca.
Forumul Fundatiei ECDL (17 – 19 octombrie 2012), care in acest an a fost gazduit la Oslo, Norvegia, este un eveniment anual care reuneste delegati de pe toate continentele lumii cu factori de decizie politica si oficiali guvernamentali, pentru a impartasi informatiile si exemplele de buna practica referitoare la dezvoltarea aptitudinilor IT si promovarea alfabetizarii digitale globale.
In acest an, Forumul Fundatiei ECDL s-a concentrat pe importanta competentelor digitale la nivelul educatiei, atat pentru invatarea pe intreg parcursul vietii pentru toate varstele cat si in relatie cu pregatirea studentilor de astazi pentru locurile de munca de maine. Pe masura ce din ce in ce mai multe joburi se bazeaza tot mai mult pe utilizarea Tehnologiei Informatiei si Comunicatiilor, competentele digitale pot fi acum considerate ca fiind o premisa esentiala pentru angajare si pentru productivitatea economiilor la nivel global. Aceasta opinie a fost sustinuta de Ministrul norvegian pentru Educatie si Cercetare, Kristin Halvorsen, in discursul adresat delegatilor.
Potrivit Ministrului, “Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor este un factor ce influenteaza toate elementele societatii : politica ICT este un subiect trans-sectorial. Programul ECDL reprezinta o contributie importanta atat pentru angajatori cat si pentru angajati pentru ca acestia sa isi poata evalua competentele si pentru a furniza educatie la locul de munca.”
Ministrul a vorbit de asemenea despre nevoia de a furniza sevicii publice mai accesibile si mai eficiente prin intermediul e-Guvernarii si despre rolul important pe care cetatenii si functionarii publici calificati digital il vor juca in asigurarea acestora.
Delegatilor prezenti la Forumul Fundatiei ECDL , intre care si reprezentantii ECDL ROMANIA, li s-a adresat si Primarul orasului Oslo, dl. Fabian Stang, care a vorbit despre nevoia fundamentala de a asigura tuturor cetatenilor acces la educatie si drept la munca.
Aceasta intalnire a dat posibilitatea Fundatiei ECDL de a recunoaste proiectele si initiativele care sunt considerate exemple de succes in implementarea programelor ECDL / ICDL si cresterea nivelului educatiei digitale la nivel regional prin acordarea Best Practice Awards. Astfel, ECDL Elvetia a castigat la categoria Corporate/ Private, ICDL Columbia a primit premiul la categoria Government/Public, ICDL Corea de Sud a fost onorata cu Best Practice Awards la categoria Marketing/ PR si premiul la categoria Social Inclusion a fost oferit ICDL Iordania. Anul trecut ECDL ROMANIA a primit premiul la categoria Social Inclusion pentru derularea proiectului “Training fara bariere”, ECDL pentru persoane cu dizabilitati motorii.