Timp de trei zile, in perioada 12-14 mai, elitele sistemului educational din tara si strainatate vor lua parte la o serie de seminarii, studii de caz despre modele de succes si dezbateri privind sistemul educational din Romania, propuse pe agenda primei editii a Forumului Educatiei.
"Ma astept ca prima editie a Forumului Educatiei sa marcheze un inceput in formarea unei comunitati a persoanelor interesate sa participe la constructia unor alternative viabile in sistemul educational din Romania. Imi doresc sa depasim astfel stadiul lamentarilor de pe margine si al vesnicelor asteptari de schimbare pozitiva in care actorul schimbarii e intotdeauna altcineva decat noi insine. Cred ca la sfarsitul celor trei zile vom fi cu totii mai inspirati si mai energizati pentru a lucra impreuna spre buna implementare a initiativelor ce-si vor gasi definitia la Forum" spune Alexandru Ghita, Presedinte Grupul EDUCATIVA.
Astfel, pe agenda dezbaterilor si seminariilor din cadrul primei editii a Forumului Educatiei se afla teme precum: orientarea profesionala si consilierea educationala in scoli, cum poate sectorul privat sa contribuie la schimbarea din temelii a educatiei, managementul eticii in universitati si managementul elitelor, managementul resurselor umane din sistemul educational, performanta in cercetare, legatura intre universitati si piata muncii, originalitate si inovatie in predarea la clasa, raportul dintre salarizarea profesorilor si performanta la clasa, marketing pe proiecte educationale etc.
"Ne propunem sa aducem impreuna oamenii, ideile si viziunile ce se pot transforma in acea masa critica a elitelor din educatie, ce numai impreuna pot lucra spre mai binele scolii romanesti" spune Tincuta Baltag, Director General Fundatia Dinu Patriciu.
Personalitati ale lumii academice romanesti si exponenti ai sistemului educational isi vor aduce aportul in cadrul dezbaterilor forumului. Prin invitatii confirmati se numara Cristian Hatu – Societatea Academica Romana, Dana Papadima – Director Educational Little London, Oana Badea – Secretar de Stat Ministerul Educatiei, Radu Gologan – Presedintele Societatii de Stiinte Matematice, Marian Stas – Presedinte Fundatia CODECS pentru Leadership, Ioana Avadani – Director Executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, Andrei Popescu – Coordonator national al programului Tineret in Actiune, Razvan Crisan – Presedinte Asociatia ORICUM etc.
Alaturi de Dr. Richard Baraniuk, William L. Bainbridge, Presedinte al Institutului SchoolMatch si distins profesor cercetator in cadrul Universitatii din Dayton este unul dintre vorbitorii de talie internationala, confirmati ai Forumului Educatiei. Bainbridge este expert in domeniul educatiei, titulatura acordata de 34 de state din intreaga lume pentru cei peste 20 de ani de experienta in domeniu. Profesorul Bainbridge activeaza in domeniul auditului sistemelor scolare si a standardelor educationale, proiectand, analizand si cercetand eficienta scolara a acestor sisteme. Cunostintele profesorului emerit sunt astazi aplicate in furnizarea de servicii educationale la standarde profesioniste precum analize specifice de caz, rapoarte de expertiza si evaluari sistemice.
„Educatia ar trebui sa se regaseasca in topul listei politicilor publice ale unui stat, atat ca viziune pe termen mediu si lung, bazata direct pe un caracter durabil si sustenabil, printr-un parteneriat viabil public-privat, cat si din punctul de vedere al securitatii unui stat de drept, modern, in care rolul cetateanul este primordial. Resursa umana se afla la baza unei societati, iar procesul de formare a acesteia ca element creator al dezvoltarii armonioase si prospere a unui popor este strans legat de activitatea tuturor actorilor implicati, direct sau indirect in sistemul de educatie. Actualitatea dezbaterilor legate de reforma in educatie reprezinta oportunitatea crearii unei constiinte comune din partea noastra, a tuturor celor pentru care educatia se rezuma printr-un singur cuvant: primordial, iar Forumul Educatiei 2010 reprezinta agora unde se va face trecerea de la dezbateri holistice la proiecte realiste si sustenabile” spune Dragos Preda, Vicepresedinte Liga Studentilor Romani din Strainatate.
La baza Forumului Educatiei se afla demersurile concentrate a trei organizatii puternic implicate in sustinerea educatiei, respectiv Grupul EDUCATIVA, Liga Studentilor Romani din Strainatate si Fundatia Dinu Patriciu.
Mai multe detalii despre Forumul Educatiei 2010 sunt disponibile la adresa www.forumedu.ro.
Acest proiect este sustinut de: Europa FM, 9am.ro si Realitatea TV.
{mosloadposition user10}