Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Fortuna devine sponsor al echipei naționale de fotbal a României

parteneriat-fortuna-frf

Fortuna, unul dintre principalii operatori de pariuri sportive de pe plan local, a semnat un parteneriat cu Federația Română de Fotbal, prin care devine sponsor oficial al Echipei Naționale de Fotbal a României.

Parteneriatul încheiat cu Federația Română de Fotbal demarează în luna martie și este valabil pe o perioadă de patru ani.

„Prin acest parteneriat ne propunem să contribuim la dezvoltarea fotbalului românesc, care este unul dintre cele mai iubite sporturi de echipă din România. Convingerea Fortuna este că fotbalul, precum și toți cei implicați în acest domeniu, inclusiv suporterii, au puterea de a crește acest sport și de a menține integritatea sa. Împreună cu Federația Română de Fotbal ne dorim să susținem și să milităm pentru un Fotbal Curat, inclusiv prin proiecte dedicate”, a declarat Per Widerstrom – CEO Fortuna Group.


„Suntem bucuroși să avem încă o confirmare a strategiei comerciale de succes pe care Federația Română de Fotbal a implementat-o și să primim în familia fotbalului românesc un membru important, alături de care am convingerea că ne vom bucura pentru succesele Echipei Naționale și pentru reușitele proiectelor dedicate dezvoltării fotbalului. În același timp, campania noastră pentru asigurarea unui climat fotbalistic dominat de integritate se întărește și vom putea implementa noi măsuri prin care fenomenul fotbalistic să fie protejat și să evolueze”, a declarat Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal.

La semnarea parteneriatului dintre Fortuna și Federația Română de Fotbal, ce a avut loc în cadrul unei conferințe de presă astăzi, 20 martie 2017, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, au participat și suporteri ai Echipei Naționale de Fotbal a României. Aceștia s-au alăturat reprezentanților Fortuna și Federației Române de Fotbal participând împreună cu aceștia la semnarea simbolică, tripartită, de colaborare.

Cu ocazia acestei sponsorizări, Fortuna va lansa o nouă platformă de comunicare, desfășurată sub sloganul “Mai multe victorii pentru suporteri”. Campania are două laturi, una rațională, mai exact oferte pe care Fortuna le va pregăti special pentru clienții săi, fanii echipei naționale, dar și una emoțională, prin propunerea de experiențe inedite către aceștia, alături de Echipa Națională de Fotbal.

Astfel, cu ocazia meciului România – Danemarca din data de 26 martie 2017 pentru preliminariile Campionatului Mondial 2018 din Rusia, Fortuna va pregăti o serie de surprize pentru suporterii echipei naționale. Una dintre ele este platforma nationala.efortuna.ro, dedicată clienților săi, ce va fi lansată în ziua meciului. Fiecare meci va fi însoțit de mai multe surprize pentru suporteri, ce se vor regăsi pe noua platformă.

De asemenea, pe teren, înainte de meci, dar și la pauză, cei mai norocoși fani vor lua parte la diferite acțiuni, putând chiar să-i întâlnească față în față pe membrii echipei naționale.

Fortuna este sponsorul principal al Asociației de Fotbal a Cehiei, forul conducător al fotbalului în Cehia, precum și al celui mai important club de fotbal din Polonia, Legia Varșovia. Din 2014, compania sponsorizează Slovakia Super Liga, cea mai importantă ligă de fotbal din Slovacia, care a fost redenumită Fortuna Liga.

Despre Fortuna

Fortuna a fost înființată în anul 1990 la Praga de către patru antreprenori. Prima filială a companiei a fost deschisă în același an. La nivel de grup, compania operează 1.600 de agenții de pariuri în Cehia, Slovacia și Polonia și a creat peste 2.500 de locuri de muncă. Unul dintre principalele sale obiective strategice este acela de a deveni lider pe piața din sud-estul Europei.

În 2015, grupul a intrat pe piața din România, iar din 2016 a obținut din partea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) licența permanentă pe 10 ani pentru organizarea și exploatarea jocurilor online și în România. În prezent, compania deține peste 750 de agenții de pariuri pe plan local. Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul companiei, https://efortuna.ro/.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.