Potrivit raportului ENISA (The European Union Agency for Cybersecurity), „Threat Landscape 2022”, contextul generat de pandemie, împreună cu dezvoltarea accelerată a digitalizării, la care s-a adăugat conflictul Rusia-Ucraina, devenit și un război informatic, au schimbat dramatic domeniul securității cibernetice. Publicat în noiembrie 2022, raportul arată că în perioada iulie 2021 – iulie 2022 s-au înregistrat creșteri semnificative ale acțiunilor de tip hacking și cybercrime, cu impact mult mai mare atât asupra persoanelor fizice, dar mai ales asupra companiilor private, instituțiilor de stat și firmelor care furnizează diverse servicii către populație. În plus, această perioadă a dat naștere unor adevărate afaceri ca model de business de tipul „hacker-as-a-service” aflate, de asemenea, în continuă creștere din 2021.
Ca un exemplu în acest sens, doar atacurile de tip malware IoT (asupra dispozitivelor conectate la Internet, inclusiv routere) s-au dublat în prima parte a anului 2022, față de 2021, ajungând la cel mai ridicat volum din ultimii 4 ani, de ordinul a peste 7 milioane de atacuri de acest tip, se arată în raportul menționat.
Aceste date fac foarte clară creșterea importanței serviciilor de consultanță de cybersecurity și întăresc necesitatea pentru companii de a lucra cu parteneri specializați în acest domeniu. „Dorim să atragem atenția asupra necesității investiției în servicii specializate de cybersecurity mai ales acum, când atacurile cibernetice au început să fie din ce în ce mai sofisticate și, din păcate, eficiente. Securitatea cibernetică este o responsabilitate comună: client – companie specializată. Noi lucrăm foarte aproape de clienții noștri, le cunoaștem nevoile, răspundem foarte prompt și avem experții necesari pentru a răspunde oricăror provocări. În acest fel, putem propune soluțiile potrivite, la timpul potrivit și ajungem să salvăm bani pentru clienții noștri, în principal prin prevenție, dar, în caz de nevoie, și prin recuperare în urma unui atac cibernetic. Trebuie menționat și faptul că, de cele mai multe ori, costurile generate de prevenție sunt sensibil mai mici decât cele generate de procesul de remediere în cadrul unui atac.”, precizează Vladimir Ghiță, CEO FORT.
În România, în primele luni ale anului 2022 companiile Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), ale Guvernului, Ministerului Apărării sau ale Poliției de Frontieră și CFR Călători sunt doar câteva dintre instituțiile care au fost ținta unor atacuri informatice ale organizațiilor de tip hacking, iar specialiştii în securitate cibernetică ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) au declarat că au blocat mii de astfel de acțiuni asupra diferitelor tipuri de infrastructuri din România. Potrivit raportului Business Internet Security 2022 lansat de Orange Business Services, cele mai afectate domenii din România au fost în acest an zona de sănătate şi domeniul farmaceutic (32% ameninţări înregistrate), sectorul guvernamental şi cel al serviciilor publice (23%), industria de energie (22%), retail (16%) şi transport (7%). Atacurile de tip DDoS au înregistrat o creştere de 21% faţă de anul trecut, în timp ce atacurile ransomware au fost cu aproape 18% mai multe decât în 2021. Bucureştiul a fost ținta a aproape jumătate din numărul total al atacurilor, 48%, urmat de Banat şi Moldova.
Acest aspect este reliefat și de creșterea pieței firmelor care au ca obiect de activitate securitatea cibernetică, după cum subliniază Vladimir Ghiță, CEO FORT. Acesta precizează că, potrivit raportului McKinsey (2022), piața globală a serviciilor de cybersecurity este în creștere și este estimată să ajungă la 101,5 miliarde de dolari până în 2025, având în vedere intensificarea numărului de atacuri cibernetice de la an la an. FORT s-a aliniat pieței în creștere, iar primele 9 luni ale anului 2022 au reprezentat pentru compania nou creată evoluție și dezvoltare, atât la nivel de echipă, cât și la nivel de servicii. În plus FORT a dezvoltat, împreună cu CTRL+N, un curs specific pe tematica Ethical Hacking, care asigură un training eficient pentru cei care vor să urmeze o carieră în domeniul securității cibernetice, cu certificare internațională. La nivel financiar, FORT a înregistrat, în perioada menționată, o creștere de 35%, respectiv până la 10.6 milioane de lei și un profit operațional de 2,2 milioane de lei.
Această creștere a generat contextul prin care FORT a inițiat o serie de investiții în dezvoltarea unor anume tipuri de servicii: „Este mult mai ușor și mai puțin costisitor să previi, decât să revii în urma unui astfel de atac, de aceea compania a dezvoltat foarte mult serviciile de audit și penetration testing, care contribuie în mod direct și imediat la furnizarea unei imagini reale asupra nivelului de securitate. Cu mesajul Cybersecurity stronghold, FORT urmărește un singur lucru: asigurarea funcționării continue a proceselor de afaceri ale clienților, prin utilizarea de tehnici specifice îmbunătățirii securității cibernetice, precum audit, teste de penetrare sau consultanță”, declară Andrei Resmeriță, Director Vânzări FORT.
Ca obiectiv pentru 2023, pe lângă anticiparea amenințărilor și combaterea acțiunilor de tip hacking, FORT urmărește câștigarea poziției de lider în sectorul securităţii cibernetice din România datorită investiției în oameni, în dezvoltarea serviciilor de consultanță și, alături de fondul de investiții (în curs de autorizare) Agista, are în plan listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București. „Astăzi, având în vedere viteza de digitalizare impusă de progresele tehnologice în domenii precum seviciile Cloud sau Internet of Things, societatea are nevoie mai mult ca niciodată de mecanisme de protecție a informației în spațiul virtual. Breșele de securitate pot avea repercusiuni dintre cele mai grave precum afectarea proceselor tehnologice, pierderea sau divulgarea de informații confidențiale sau afectarea integrității și reputația companiilor și a angajaților acestora. Am ales să investim în FORT pentru că înțelegem rolul esențial al industriei și nevoia companiilor de aliniere din perspectiva riscului cibernetic și a conformității cu normele europene. Agista crede în misiunea FORT de a accesibiliza soluțiile de securitate cibernetică în rândul IMM-urilor și în potențialul companiei de a deveni un jucător regional”, informează, la rândul său, Nicolae Kovacs, CEO Agista.