Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ford prezinta echipa pentru urmatorul sezon al WRC

· Hirvonen şi Lehtinen preiau ştafeta ca urmare a retragerii lui Grönholm şi
Rautiainen
· Jari-Matti Latvala şi Miikka Anttila se alătură echipei din sezonul 2008

Începând cu 2008, Ford Europa intenţionează să menţină participarea la WRC drept principala sa activitate sportivă. Ford a anunţat modificări importante, destinate pentru început menţinerii competitivităţii echipei BP-Ford în următorul sezon al campionatului. Retragerea din echipă a lui Marcus Grönholm şi a lui Timo Rautiainen, care au adus numeroase reuşite în ultimele două sezoane pentru Ford, reprezintă o adevărată provocare pentru companie. Cu toate acestea, strategia Ford pentru WRC se bazează, de asemenea, pe promovarea de noi talente. Proaspăt coborâţi de pe podiumul ultimei curse din raliul Marii Britanii, Mikko Hirvonen şi Jarmo Lehtinen preiau ştafeta de la Marcus şi Timo.

În plus, compania Ford confirmă cu bucurie promovarea piloţilor Jari-Matti Latvala şi Miikka Anttila, care vor completa echipa oficială Ford la campionatul din 2008.
Lewis Booth, Executive Vice Chairman, Ford Europa şi Premier Automotive Group a declarat: “Omul care a menţinut echipa BP-Ford în topul clasamentului în cursul acestui an este Marcus Grönholm. Fără performanţele constante atinse de Marcus Grönholm şi Timo Rautiainen nu am fi putut câştiga de două ori la rând campionatul. Suntem cu adevărat norocoşi că i-am avut pe amândoi în echipă şi suntem mândri de reuşitele lor pentru Ford. Marcus şi Timo au fost una dintre cele mai de succes echipe din întreaga istorie a raliurilor – lucru dovedit prin cele 30 de victorii care i-au adus lui Marcus locul doi în clasamentul piloţilor cu cele mai multe victorii. Tocmai datorită statutului pe care îl are Marcus în acest sport, nu ne dorim ca el să părăsească definitiv echipa. Aşadar l-am rugat să joace rolul de ambasador pentru Ford Europa în anul următor.”

Ian Slater, Vice President Communications, Ford Europa şi Premium Automotive Group a declarat că noua echipă de piloţi este un aspect cheie al strategiei Ford. “Ford Europa ţinteşte un succes de durată în WRC. Noua noastră echipă alcătuită din piloţi tineri, însă cu experienţă în domeniu, este o declaraţie de intenţie extrem de clară în acest sens. Suntem convinşi că cei doi finlandezi vor deveni curând vedete ale acestui sport şi suntem încântaţi că le putem oferi şansa de a evolua şi de a se perfecţiona alături de Ford în următoarele sezoane, păstrând în acelaşi timp stabilitatea şi consistenţa în cadrul echipei.”

"La cei doar 22 de ani ai săi Jari-Matti a participat deja în peste 50 de evenimente WRC, fiind aşadar mai experimentat decât mulţi piloţi din generaţii mai vechi. Sub îndrumarea lui Malcolm, în decursul ultimelor două sezoane, Jari-Matti şi-a dezvoltat abilităţile într-un mod extraordinar la volanul unui Focus RS WRC înscris pe listă ca pilot privat. Spre sfârşitul acestui an Jari-Matti a demonstrat că este pregătit să participe la campionat în calitate de pilot oficial, dovadă fiind extraordinarul loc trei din Raliul Irlandei desfăşurat luna trecută. Cei doi îşi vor face debutul în ianuarie anul viitor la Raliul Monte Carlo."

Malcolm Wilson, managing director al M-Sport, şi-a exprimat opinia în legătură cu sezonul care tocmai s-a încheiat. "În primul rând doresc să mulţumesc celor de la Ford pentru încrederea acordată. De asemenea, aş dori să mulţumesc celor de la Stobart pentru selecţionarea lui Jari-Matti Latvala în acest an. Astfel, el este din ce în ce mai încrezător în propriile capabilităţi, devenind cel mai promiţător pilot al acestui sezon din WRC. Performanţele sale din cea de-a doua jumătate a sezonului îl situează pe poziţia de favorit. Faptul că acum va participa la majoritatea testelor, îmi dă convingerea că performanţele sale se vor îmbunătăţi."
"Marcus şi Mikko au colaborat extraordinar şi sper că Mikko îi va transmite lui Jari-Matti cunoştinţele adunate de-a lungul timpului. Privind în urmă, sunt mândru să afirm că amândoi au venit la M-Sport pentru evaluare cu cinci ani în urmă, iar acum vor fi pateneri în sezonul 2008," a adăugat Malcolm Wilson.
Mark Deans, noul director al diviziei Motorsport Ford Europa, care va conduce programul companiei de la începutul sezonului viitor, şi-a manifestat entuziasmul: "Suntem siguri că, datorită performanţelor extraordinare ale maşinii şi ale echipei, anul 2008 va fi un an plin de succese pentru noi."

Bucuresti, 8.01.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.