al constructorilor in WRC
Ford câştigă cel de-al doilea titlu mondial consecutiv prin asigurarea supremaţiei în FIA World Rally Championship cu Focus RS World Rally Car 07. Echipa BP-Ford World Rally a terminat Raliul Irlandei cu un avantaj de 21 de puncte care asigură prestigiosul titlu, rămânându-i un singur eveniment din seria de 16 runde. Echipa a condus acest campionat care se desfăşoară pe cinci continente, pe suprafeţe diverse ca zăpadă, asfalt sau pietriş, de la cea de-a treia rundă din Norvegia, din februarie. A strâns suficiente puncte care îi asigură titlul anului 2007, chiar dacă mai rămâne runda din Anglia de desfăşurat.
Din nou primii în 2007
Marcus Grönholm şi Timo Rautiainen au triumfat în Suedia, Italia şi Grecia în prima jumătate a sezonului, în timp ce colegii de echipă, Mikko Hirvonen şi Jarmo Lehtinen au câştigat în Norvegia – toate cu vehiculul cu specificaţiile anului 2006, Focus RS World Rally Car. Grönholm a asigurat victoria de debut pentru Focus RS World Rally Car 07 în Finlanda la începutul celei de-a doua părţi a sezonului şi a adăugat o altă victorie în Noua Zeelandă în septembrie, după cel mai strâns final din istoria WRC. Hirvonen a adăugat a doua sa victorie în Japonia, luna trecută.
Ambele maşini Focus RS World Rally au fost dezvoltate de compania britanică M-Sport şi inginerii specialişti la Ford TeamRS, divizia Ford de maşini de performanţă şi sporturi cu motor condusă de directorul TeamRS, Jost Capito în ultimii patru ani.
John Fleming, preşedinte şi CEO al Ford of Europe, a vorbit despre realizările echipei şi despre ceea ce înseamnă titlul pentru Ford. „Suntem încântaţi de acest rezultat. Câştigarea campionatului mondial în 2006 cu o maşină nouă a fost o realizare superbă, dar să ne apărăm cu succes titlul anul acesta şi să ne asigurăm titlul de campioni deşi a mai rămas încă un eveniment de desfăşurat este remarcabil şi ridică realizările noastre pe noi culmi. Ford se mândreşte cu succesul maşinii şi al echipei şi aş dori să mulţumesc tuturor membrilor echipei BP-Ford World Rally pentru dăruirea de care au dat dovadă anul acesta. Aceştia pot spune încă o dată cu mândrie că sunt cei mai buni din lume.”
„Este emoţionat să vezi Ford din nou în fruntea tuturor”, a spus Capito. „În tot acest sezon, am oferit în permanenţă performanţe şi rezultate de înaltă calitate. Lucrăm împreună ca o echipă şi ceea ce ne leagă reprezintă mult mai mult decât talentele dovedite ale lui Marcus, Timo, Mikko şi Jarmo. Se ajunge până la inginerii care au oferit un vehicul de bază superior sub forma vehiculelor rutiere Ford de la care am dezvoltat Ford RS WRC. Eu sunt mândru de acest rezultat şi pot prelua un nou rol în cadrul companiei de la începutul anului 2008.”
Titlul din 2007 subliniază încă o dată parteneriatul care se bucură de un imens succes între Ford of Europe şi M-Sport, care a dus la programul Blue Oval WRC, sub conducerea lui Malcolm Wilson.
Ford şi raliurile – o moştenire de succes
De mai bine de un secol, Ford este sinonim cu sporturile cu motor. La 10 octombrie 1901, Henry Ford îl învingea pe faimosul pilot, Alexander Winton şi câştiga Grosse Pointe Race cu un 26PS pe care l-a dezvoltat el însuşi. În anii 30’, Ovalul Albastru (Blue Oval) a câştigat faimosul raliu de la Monte Carlo şi din acel moment, lista maşinilor Ford dezvoltate pentru a lupta şi a câştiga în cel mai dur campionat este impresionantă. Aceasta include inovatorul Zephyr, Cortina care a triumfat în incredibil de dificilul raliu Safari din 1964, puternicul Falcon şi, la sfârşitul anilor ’60, legendarul Escort care a repurtat prima din cele 21 de victorii WRC ale sale în sezonul inaugural al campionatului din 1973.
În 1979, Bjorn Waldegard a condus un Escort RS1800 şi a câştigat primul titlu al constructorilor pentru Ford şi de asemenea titlul pentru piloţi. Doi ani mai târziu, Ari Vatanen a asigurat un al doilea titlu pentru piloţi cu aceeaşi maşină.
Focus World Rally Car şi-a făcut debutul în 1999 şi de atunci a câştigat 31 de raliuri internaţionale. A câştigat primul său titlu sezonul trecut când Ford şi-a asigurat primul titlu de campion al constructorilor în 27 de ani cu Focus RS World Rally Car 06, în sezonul său de debut.
*Sub rezerva publicării oficiale a rezultatelor de către FIA
{mosloadposition user10}