Foodpanda România, cea mai mare platformă de comenzi de mâncare de pe piața locală, anunță încheierea unui parteneriat cu Fundația Motivation Romania, ce are în grijă copii și adulți cu dizabilități, asigurând sprijin atât prin acțiuni dedicate, cât și prin contribuții financiare constante.
Foodpanda s-a alăturat misiunii Motivation începând cu luna aceasta, luând contact direct cu tinerii aflați în grija Motivation din București, printr-o acțiune ce a avut loc cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae. De asemenea, din ianuarie 2016, compania urmează să deruleze, alături de fundație, o campanie pe termen lung, prin care își propune ca la fiecare comandă realizată pe platformă, utilizatorii să aibă posibilitatea de a dona cel puțin un leu către Motivation, sumă care va fi dublată, automat, de foodpanda.
”Ceea ce fac specialiștii și voluntarii de la Motivation este eroic. Grija, dedicarea și plăcerea cu care se îngrijesc de persoanele cu dizabilități, eforturile pe care le depun pentru a-i integra în câmpul muncii și de a-i responsabiliza, cu resurse minime, de multe ori, ar trebui să fie un exemplu pentru toți românii. Am avut șansa extraordinară de a intra în contact direct cu echipa Motivation, atât cu cei care oferă, cât și cu cei care primesc sprijin. Când simți bunătatea și optimismul pe care îl degajă, nu ai cum să nu te implici”, declară Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda România.
Potrivit acestuia, dincolo de programul de donații constant pe platforma foodpanda, compania se va implica în cauza Motivation și prin acțiuni directe în proiectele și evenimentele organizate de fundație pentru copiii și adulții cu dizabilități.
Fondată în 1995, Motivation este una dintre cele mai longevive organizații non-guvernamentale care vine în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități din România, sprijin pe care l-a oferit neîntrerupt până în prezent. Serviciile pe care le oferă acoperă o gama largă de nevoi ale copiilor și adulților cu dizabilități, de la echipament adaptat pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, la recuperare medicală și instruire pentru viață independentă, alături de un instructor în fotoliu rulant.
Programele Motivation pun accent pe integrarea socială, educațională și profesională, prin consultanța pentru accesibilizarea spațiilor, medierea integrării în muncă, îngrijire în centrul de zi sau activități de petrecere a timpului liber – sport adaptat, evenimente culturale etc.