foodpanda anunță lansarea pandamart, un concept de magazine proprii de la care utilizatorii foodpanda pot comanda direct din platformă, cu livrare în maximum 30 de minute. În prezent, primele două locații pandamart funcționează în București și Cluj-Napoca.
În primul trimestru al anului, compania va deschide două locații noi în București și Cluj-Napoca. Pentru 2021, foodpanda vizează extinderea rețelei pandamart în orașe precum Oradea, Târgu Mureș, Pitești, Ploiești sau Iași.
Potrivit reprezentanților foodpanda, produsele puse la dispoziție prin pandamart vin în completarea ofertei marilor lanțuri comerciale listate pe platformă și se axează pe nevoile imediate ale clienților, cumpărături rapide, ce pot fi livrate în maximum o jumătate de oră.
Utilizatorii pot accesa oferta pandamart din secțiunea Shops / Magazine a platformei, având în prezent la dispoziție aproximativ 1500 de produse pentru comandă, iar compania adaugă noi produse în stoc în fiecare săptămână.
Printre categoriile listate în oferta pandamart se numără: lactate și ouă, mezeluri și carne, produse congelate, băcănie, produse pentru mic dejun, dulciuri și gustări, apă, sucuri și băuturi, pâine și produse de panificație, cosmetică și îngrijire personală, produse de curățenie, produse destinate mamei și copilului sau produse pentru animalele de companie.
„Suntem bucuroși să anunțăm lansarea magazinelor proprii pandamart pe piața din România, fiind un concept prin care urmărim să oferim o experiență de cumpărare eficientă, la prețuri competitive. Principalul avantaj de care vor beneficia utilizatorii care comandă de la pandamart este timpul ultra-rapid de livrare, lucru posibil prin operarea stocurilor în regim propriu și al flotei noastre de livratori bine dezvoltată. Astfel, venim cu un serviciu complementar ofertei marilor lanțuri comerciale deja listate pe platformă și ne concentrăm pe livrarea produselor de care clienții noștri au nevoie imediată, într-un timp foarte scurt. Pentru anul în curs, ne propunem să consolidăm prezența rețelei pandamart în București și Cluj-Napoca, dar și să deschidem locații și în alte orașe importante din țară”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.
Flota de livratori foodpanda va livra produsele solicitate în maximum 30 de minute de la momentul plasării comenzii în aplicație. În prezent, valoarea minimă a unei comenzi este de 29,99 lei, iar livrarea este gratuită până pe 14 februarie.
Ulterior, taxa de livrare va porni de la 5 lei și diferă în funcție de zona de livrare sau de campaniile în derulare. Intervalul orar în care utilizatorii pot plasa comenzi de la pandamart este cuprins între orele 10:00 și 22:00.
România devine astfel a 24-a țară la nivel mondial și a doua țară din Europa în care grupul Delivery Hero (din care face parte foodpanda) lansează conceptul pandamart. La nivel global, rețeaua pandamart numără în prezent peste 340 de magazine.