foodpanda, serviciul internațional de livrare al preparatelor comandate online, adoptă un nou look pentru piețele în care activează, prezentând clienților săi o nouă imagine care vine să însoțească standardele renumite ale serviciilor oferite de către grup. Totodată, se consolidează și viziunea companiei prin asumarea misiunii de a oferi preparate de calitate în fiecare zi.
Noul look a adus o îmbunătățire brand-ului, deoarece a fost creat pentru a aduce un plus de valoare și impact în industria serviciilor rapide de livrare pentru mâncarea comandată online, în special prin noua culoare distinctivă, roz. Panda, simbolul iconic al companiei, va rămâne, în continuare, în prim-plan, însă vine cu mici modificări – este ușor mai rotund și mai modern. Utilizând o formă simplificată în ceea ce privește greutatea și culoarea aleasă, s-a urmărit menținerea imaginii logo-ului în imaginația consumatorului. În plus, fontul a fost actualizat pentru a se încadra în normele contemporane, pliat după noua viziune a companiei.
„Suntem foarte entuziasmați să implementăm noua imagine a brand-ului nostru și să ne răspândim noua semnătură roz în piețele în care activăm. Acest moment marchează momentul începutului unei noi ere și ne permite să ne evidențiem, în continuare, pe străzile orașelor în care suntem activi”, spune Julian Dames, Global CMO al foodpanda.
Indiferent de gust sau de gama de prețuri, foodpanda deschide în toate orașele sale drumul către o lume plină de arome. Diferența este că, de acum, acest lucru se va realiza printr-o nouă culoare atrăgătoare și distinctivă – roz. Aplicația foodpanda și site-ul web vin cu o interfață și un design îmbunătățite, alături de alte elemente noi, toate extrem de ușor de folosit. Clienții vor avea astfel posibilitatea de a primi notificările cu privire la timpul de livrare al comenzii, fiind anunțați despre prepararea alimentelor, disponibilitatea livratorului, dar și timpul necesar pentru a ajunge la locația dorită până la ultimul minut. În plus, foodpanda a introdus și funcția de urmărire live, care permite clienților să urmărească în timp real drumul comenzilor proprii, fără probleme, din bucătăria restaurantului și până în fața ușii lor!
Echipamentul livratorului și cel din restaurant vor conține elementele noului design și ale logo-ului companiei, iar calitatea serviciilor oferite clienților sau restaurantelor partenere nu se va modifica.
„Privim întreg procesul de redefinire al brand-ului drept o oportunitate pentru a ne îmbunătăți vizibilitatea, dar și pentru a le oferi livratorilor noștri un plus de siguranță. Ne încântă faptul că uniformele au acel roz atrăgător, dar și că ele sunt realizate dintr-un material ușor și rezistent la apă. De asemenea, uniformele conțin material reflectorizant în diferite zone pentru a asigura vizibilitatea livratorului. Cei din jur îl vor observa cu ușurință, iar această combinație practică a stilului ne oferă nouă, dar și livratorului, o siguranță în plus”, adaugă Dames.
Curios să vezi noua foodpanda? Hai pe site-ul nostru și descarcă aplicația acum pentru iOS sau Android!