Food Revolution, mişcarea internaţională pentru renunţarea la fast food în favoarea mâncării sănătoase, a fost iniţiată de Jamie Oliver şi este adusă acum şi în România. Sâmbătă, 18 august, începând cu ora 10.30, la restaurantul frufru (Str. Batiştei, nr.1) va avea loc atelierul Micii bucătari, primul eveniment organizat de Food Revolution România împreună cu editura Curtea Veche şi Librăria Bastilia.
Atelierul se adresează copiilor cu vârste între 3 şi 5 ani, care vor asculta o poveste antrenantă şi vor învăţa să prepare, inspiraţi de reţetele lui Jamie Oliver, un delicios iaurt de bivoliţă cu fructe de pădure şi miere proaspăt scoasă din stup. Intrarea este liberă, iar numărul maxim de familii care pot participa este limitat, tocmai de aceea participarea se face pe bază de rezervare la numerele de telefon 0756 158 764/ 0724 554 199.
Echipa Food Revolution România, recent desemnată să promoveze un stil de viaţă sănătos chiar de către Jamie Oliver, este coordonată de Daniela Mişcov, fondatoarea atelierului de poveşti şi teatru interactiv Artelier D. Alături de editura Curtea Veche şi Librăria Bastilia, Food Revolution România îşi propune să încurajeze o alimentaţie corectă chiar de la cele mai fragede vârste prin seria de evenimente “Micii bucătari”, în care arta de a spune poveşti va fi împletită cu pasiunea pentru mâncarea sănătoasă.
Faimosul bucătar Jamie Oliver, protagonist al unor numeroase show-uri TV culinare, a început campania “Food Revolution” pentru a lupta cu obezitatea din şcolile americane, după succesul înregistrat în Marea Britanie prin “Ministry of Food”, cea mai amplă campanie naţională de încurajare a oamenilor să renunţe la mâncarea de tip fast food şi să se întoarcă la obiceiul sănătos de a găti. La baza acestor iniţiative stau reţetele extreme de accesibile din volumul “Jamie’s Ministry of Food” (“Jamie, ministrul hranei sănătoase”, Curtea Veche Publishing, 2012) – tradus în Statele Unite ca “Jamie’s Food Revolution”, prin care Jamie Oliver vrea să demonstreze că “oricine poate învăţa să gătească în 24 de ore”.
Următorul eveniment din seria “Micii bucătari” va avea loc la Librăria Bastilia (Piaţa Romană, nr. 5) pe data de 15 septembrie şi va prezenta o aventură în jurul volumului “Închide ochii! Povestea seminţei” de Dumitru Radu Popa alături de “seminţe şi fructe care te fac mare”: dovleac, floarea-soarelui, alune, migdale, stafide, nuci şi fistic.