şi ameninţare
Atât la nivelul instituţiilor statului, al sistemului bancar, cât şi al celor implicaţi efectiv în constituirea şi administrarea proiectelor, se simt beneficiile aduse de fondurile europene, precum şi situaţia de criză care poate apărea în urma administrării ineficiente a acestora sau a poziţiei din cadrul schemei de accesare şi implementare pe care cel în cauză se regăseşte. „Ce risc am eu să finanţez un beneficiar de fonduri europene? Există mafie şi hoţie în jurul fondurilor? Când voi putea efectiv să încep proiectul? Chiar este loc pe piaţa consultanţilor pentru toată lumea? Şi dacă da, ca beneficiari, cum ne dăm seama care consultant ne oferă un serviciu de calitate?”
Acestea sunt doar câteva din problemele ridicate în cadrul în cadrul celei de-a treia ediţii a Conferinţei PM Vision care a avut loc miercuri, 14 mai la sediul Institutului Bancar Român. Conferinţa organizată de către All Consulting & Training şi Institutul Bancar Român cu sprijinul PMI România, CCI Bucureşti, IPMA, CEFE şi ACRAFE a reunit reprezentanţi ai instituţiilor administraţiei publice, profesionişti în administrarea afacerilor şi proiectelor, bancheri, consultanţi, organizaţii non profit şi nu numai. Partenerii evenimentului au fost Libra Bank, EximBank, CEC Bank, BCR şi Bancpost, iar partenerii media care au sprijinit evenimentul au fost Hr Romania, Business Edu, Afacerea, Finantare.ro, Avocatnet.ro, Comunicatedepresa.ro şi ClubAfaceri.ro
Prezent la conferinţă, domnul Sorin Voicescu, consilier în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor – Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale a făcut câteva precizări referitoare la contextul naţional şi internaţional al implementării programelor de finanţare. Deşi 2007 nu a fost un an cu rezultate palpabile vis-a-vis de absorţia fondurilor structurale, România se află pe drumul cel bun în privinţa cadrului instituţional şi al celui legal. În 2007 a fost constituit Cadrul Regional de Referinţă şi au fost elaborate ghidul solicitantului şi manualul de procedură. Responsabilitatea implementării, monitorizării şi raportării cade, din perspectiva UE pentru perioada 2007-2013, asupra statului membru, care prin instituţiile sale de management coordonează gestionarea fondurilor structurale şi de coeziune. Fondurile structurale funcţionează pe principiul Monofound – fiecare program este gestionat printr-un singur fond.
Preşedintele Institutului Bancar Român, Petru Rareş, este de părere că trebuie pregătită capacitatea de absorbţie a sistemului bancar. Deocamdată băncile nu deţin apetitul necesar pentru a se angrena în proiecte complicate, conjunctura internaţională îndemnându-i să se axeze în principal pe piaţa de retail. Cu toate acestea, bancherii prezenţi la conferinţă au prezentat o gamă largă de instrumente destinate accesării fondurilor europene şi soluţii eficiente menite să uşureze accesul către finanţarea europeană.
Institutul Bancar Român este o instituţie cu profil educaţional, care organizează programe de pregătire profesională destinate resursei umane din sectorul serviciilor financiar- bancare. Programele profesionale şi evenimente specializate organizate de către IBR contribuie dezvoltarea comunităţii financiar-bancare româneşti şi la coeziunea acesteia cu mediul privat. Dezvoltarea unei serii de conferinţe regionale pe tema fondurilor structurale a devenit una dintre priorităţile Institutului Bancar Român.
{mosloadposition user10}