Ministerul Fondurilor Europene (MFE) lansează în consultare publică apelul de proiecte „Profesori motivaţi în şcoli defavorizate”, cu o alocare de 25 de milioane euro, pentru stimularea cadrelor didactice care lucrează cu copii aflaţi în situaţii speciale:
· Copii cu risc ridicat de abandon şcolar – majoritatea provin din familii sărace / au dizabilităţi / sunt de etnie romă / din comunităţi izolate etc
· Copii din spitale
· Copiii aflaţi în penitenciare (delincvenţă juvenilă)
Apelul, finanţat din Programul Operaţional Capital Uman (POCU), se adresează şcolilor din medii defavorizate, organizaţiilor neguvernamentale, organizaţiilor publice cu atribuţii în domeniul educaţiei, autorităţilor publice locale, furnizorilor de servicii de consiliere şcolară, în parteneriat cu aceste şcoli.
De finanţare vor beneficia cadrele didactice, mediatorii şcolari, mangerii şcolari şi alţi specialişti în educaţie care lucrează în şcoli cu copii în situaţii de risc educaţional.
“Impactul la care ne uităm este să sprijinim peste 5.000 de specialiști în educație să lucreze cu aceşti copii aflaţi în situaţii speciale, iar 150 de școli defavorizate să atragă, dar să şi menţină în sistem profesori calificați și motivați”, a declarat Cristian Ghinea, Ministru al Fondurilor Europene.
Această linie de finanţare sprijină măsura 6.5 din Pachetul Naţional Anti-sărăcie, adoptat de Guvern în februarie 2016.
MFE aşteaptă recomandări pe marginea ghidului „Profesori motivaţi în şcoli defavorizate” până la data de 15 august 2016, pe adresa: pmsd@fonduri-ue.ro. Depunerea de proiecte este programată pentru perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2016. Informații despre ghid, solicitanți eligibili și calendar gasiți în fișierul atașat.
„Profesori motivaţi în şcoli defavorizate” este un apel de proiecte în cadrul Axei Prioritare (AP) 6 „Educaţie şi competenţe”, Prioritatea de Investiţii (PI) 10i „Reducerea şi prevenirea abandonului şcolar timpuriu şi promovarea accesului egal la învăţământul preşcolar, primar şi secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învăţare formale, non formale şi informale pentru reintegrarea în educaţie şi formare”, obiective specifice (OS):
· OS 6.2 „Creşterea participării la învăţământul ante-preşcolar şi preşcolar, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii, cu accent pe copiii aparţinând minorităţii roma şi a celor din mediul rural”;
· OS 6.3 „Reducerea părăsirii timpurii a şcolii prin măsuri integrate de prevenire şi de asigurare a oportunităţilor egale pentru elevii aparţinând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparţinând minorităţii roma şi elevii din mediul rural/ comunităţile dezavantajate socio-economic”;
· OS 6.6 „Îmbunătăţirea competenţelor personalului didactic din învăţământul pre universitar în vederea promovării unor servicii educaţionale de calitate orientate pe nevoile elevilor şi a unei şcoli incluzive”.
POCU 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, pentru a contribui la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. POCU include 7 Axe Prioritare: Iniţiativa locuri de muncă pentru tineri (1); Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs (2); Locuri de muncă pentru toţi (3); Incluziunea socială şi combaterea sărăciei (4); Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii (DLRC – 5); Educaţie şi competenţe (6); Asistenţă Tehnică (7).