Manifestarea „Folk fara varsta” va fi prezenta, cu un spectacol extraordinar, la cea de-a XXXI editie a Festivalului International „Lucian Blaga”, ce se va desfasura la Sebes si Lancram.
Astfel, duminica, 8 mai – in cea de a treia si ultima zi a festivalului – in organizarea asigurata de catre Radio Romania Actualitati, Municipiul Sebes si Centrul cultural „Lucian Blaga”, in frumoasa gradina a Muzeului din Sebes, cunoscutii cantautori Mircea Vintila, Florin Sasarman, Ovidiu Mihailescu, Vali Serban & „Ziua de maine” si Daniel Avram vor sustine un recital.
Luni, 9 mai, incepand cu orele 13.00, „Folk fara varsta” se va afla in randurile elevilor de la Colegiul National „Lucian Blaga”, cu un spectacol-concurs. Membri juriului, nimeni altii decat cantautorii mai sus mentionati, vor aprecia prestatiile elevilor ce vor participa la concursul de creatie si interpretare de muzica folk, dupa care vor sustine un recital. Premiile, constand din chitare si alte instrumente muzicale, sunt asigurate de catre sponsorul traditional al manifestarilor „Folk fara varsta” – S.C. Hora Reghin S.A.
Momente din cadrul celor doua manifestari vor fi difuzate in emisiunile muzicale ale postului Radio Romania Actualitati.
Partener media al manifestarii este cotidianul „Jurnalul National” care, alaturi de Radio Romania Actualitati, s-a afirmat ca un constant si perseverent sustinator al folkului, gen muzical aflat intr-o puternica revenire in preferintele elevilor si tinerilor.
Echipa de organizatori este formata din Renata Rusu, sef de productie si Manuella Popescu, realizator la Radio Romania Actualitati.