celebrează pasiunea, divertismentul şi fairplay-ul pe străzile din Foča, în Bosnia-Herţegovina
În perioada 20-24 mai, tineri din toate ţările europene se vor întâlni la Foča, în Bosnia-Herţegovina, pentru a sărbători cel de-al doilea Festival european al fotbalului de stradă. Festivalul este organizat pentru a doua oară de organizaţia „streetfootballworld” (Berlin, Germania) şi de membrul reţelei sale, Football Friends (Serbia, Bosnia-Herţegovina), în colaborare cu Comisia Europeană, Direcţia Generală Extindere.
Festivalul va reuni 24 de echipe, fiecare fiind formată din opt tineri jucători amatori ai fotbalului de stradă, reprezentând organizaţiile care activează în domeniul dezvoltării sociale prin intermediul fotbalului. Fiecare echipă va fi formată dintr-un număr egal de fete şi băieţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Douăsprezece dintre echipe vor proveni din State Membre ale UE: Franţa, Germania, Irlanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Republica Cehă, România şi Ungaria. Celelalte douăsprezece echipe vor proveni din Europa de Sud-Est: Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia şi Turcia.
„Succesul mare înregistrat de festivalul de anul trecut ne-a îndemnat să organizăm din nou acest eveniment sportiv”, a remarcat Olli Rehn, Comisarul european pentru extindere. „Festivalul Foča 09 reprezintă o ocazie excelentă de a reuni tineri din Statele Membre ale UE, din ţările candidate şi potenţial candidate, pentru a juca în linişte şi pentru a se distra împreună. Vă doresc petrecere frumoasă şi sper că veţi lua acasă cu voi o părticică din spiritul festivalului Foča 09.”
Unul dintre punctele remarcabile de pe agenda festivalului îl va reprezenta vizita celebrului jucător Stevan Stojanović, fost jucător în echipa naţională a Serbiei, faimosul portar al echipei Steaua Roşie Belgrad şi căpitanul de echipă al formaţiei care a câştigat Cupa Europeană la fotbal în 1991.
„Pentru «streetfootballworld», festivalul de la Foča reprezintă o şansă nemaipomenită de a ne întâlni cu membrii reţelei, de a prezenta activitatea lor locală minunată şi de a promova fotbalul ca pe un instrument de dezvoltare socială”, afirmă Vladimir Borković, Directorul reţelei «streetfootballworld». Participanţii vor lua parte la ateliere care îi vor încuraja să interacţioneze şi să depăşească barierele lingvistice şi culturale. Prin intermediul atelierelor pe tema fairplay-ului în fotbal, participanţii vor învăţa despre înţelegerea interculturală, despre integrare şi soluţionarea pozitivă a conflictului de pe teren şi în afara acestuia înainte să se bucure de punctul culminant al festivalului – Turneul Fairplay.
Activităţile culturale de stradă cum ar fi schemele cu mingea de fotbal, beatboxing, arta DJ, dansul hip-hop se vor adăuga atracţiei festivalului. Meciurile de fotbal vor fi jucate în conformitate cu regulile speciale de fairplay şi fără arbitri. Jucătorii înşişi sunt responsabili să anunţe faulturile şi să soluţioneze conflictele prin dialog. „FOČA 09 este o şansă de a demonstra ospitalitatea într-un mod care poate fi realizat numai de prieteni adevăraţi, prin sport şi, în special, cu ajutorul suporterilor de fotbal şi al celor care cred în valorile europene”, spune Zdravko Krsmanovic, primarul oraşului Foča.
{mosloadposition user10}