• Premiera pentru Romania: Pony Car Sharing – program dedicat mediului de business – Angajaţii companiilor care funcţionează în clădirile de birouri vor putea prelua şi returna maşina într-o zonă fixă (station based car sharing) pentru deplasările zilnice de serviciu. • În parteneriat cu Băneasa Business and Technology Park, acces liber pentru cea mai puternică staţie de încărcare pentru automobile electrice din Bucureşti. • BMW i sustine servicii moderne de mobilitate in Romania: Pony Car Sharing – plan de achiziţie de 15 automobile BMW i3.
Pony s-a remarcat deja cu lansarea primului serviciu de car sharing din România, care a debutat la Cluj în toamna anului trecut. Acum compania are în plan achiziţia,până la sfârşitul anului a 15 modele BMW i3 care vor fi folosite într-o serie de programe în Cluj şi Bucureşti. Este un record pentru o astfel de achiziţie în România. Flota include atât automobile electrice cât şi range extender.
„Ne bucurăm că BMW România crede în proiectul Pony, în soluţii moderne de mobilitate, pentru că dincolo de aspectul estetic deosebit, BMW i3 se dovedește cea mai potrivită mașina pentru serviciile de car sharing din orașele aglomerate cu un nivel ridicat de poluare”, Demis Ghindeanu, unul din fondatorii Pony.
Pony Car are un plan amplu de extindere a serviciilor şi propune o serie de premiere absolute pentru România. Astfel, compania va fi prima care va include în flota de ca sharing automobile electrice şi va oferi un program dedicat mediului de business în Bucureşti şi Cluj.
„BMW i3 s-a dovedit o alegere foarte interesantă pentru programele de car shring din Europa de Vest şi Statele Unite. Prin programul DriveNow, mai bine de 150000 de clienţi au avut posiblitatea să conducă electric, acoperind deja peste trei milioane de kilometri. Suntem foarte încântaţi de colaborarea cu Pony Car Sharing care a dezvoltat un pachet de servicii modern, la nivelul celor oferite de BMW în alte părţi ale lumii”, explică Dana Popescu, manager BMW i România.
Acum compania a creat un program dedicat pentru clădirile de birouri, care presupune preluarea şi returnarea maşinii într-o zonă fixă (station based car sharing). Acesta se poate dovedi o soluţie ideală pentru companiile care au nevoie de un automobil pentru deplasările zilnice de serviciu de la birou. În aceste condiţii, un automobil electric se poate dovedi o formulă facil de implementat – de fiecare dată cursa terminându-se cu returnarea maşinii la staţia de încărcare. Automobilul electric poate să fie o soluţie ideală pentru oraş, costurile de utilizare şi întreţinere fiind semnificativ mai mici.
„Vrem să oferim o alternativă la automobilele din flota proprie a companiilor. Obiectivul nostru este să asigurăm un cost lunar sub nivelul unei rate de leasing. În plus, avantajul nostru este că sistemul nostru de aplicații oferă transparență, claritate şi flexibilitate. Considerăm că serviciul are potenţial de dezvoltare pentru Bucreşti şi luăm în calcul să construim formule asemănătoare şi pentru complexele rezidențiale de la marginea Bucureștiului. După orele de program şi în weekend mașinile vor putea fi folosite şi în sistem privat”, explică Demis Ghindeanu.
Pionierat – Băneasa Business and Technology Park: prima staţie publică de mare putere şi business car sharing
În urmă cu 3 săptămâni, în Băneasa Business & Technology Park a fost inaugurată cea mai puternică staţie publică de încărcare electrică din Bucuresti. Staţia de incarcare este pusă la dispoziția tuturor utilizatorilor de mașini electrice.
“Acest proiect este rezultatul preocupării noastre de a încuraja politici non-poluante şi de a ne alinia practicilor internaţionale. De cealaltă parte, România devine una din cele mai atractive piețe din Europa Centrală și de Est pentru spațiile de birouri iar companiile de aici au înţeles că sustenabilitatea presupune şi politici verzi ca parte a programele de CSR (Corporate Social Responsability).” Cristina Dinu, Director General Baneasa Business & Technology Park.
Programul de Business Car Sharing a fost testat gratuit de către angajaţii din clădirile Băneasa Business & Technology Park, cu ajutorul aplicaţiei Get Pony.
„Suntem încântați că instalarea acestei staţii a fost baza pentru dezvoltarea mai multor idei şi a deschis mai multe parteneriate interesante. Avem în plan că în perioada următoare să lucrăm la insatalarea şi altor staţii, cu focus pe zone urbane”, a declarat Dana Popescu, manager BMW i România.
Programul de teste de business car sharing la Băneasa Business and Technology Park s-a desfăşurat pe o perioadă de trei săptamani, gratuit, pentru companiile prezente în clădirea de birouri. Pe aceasta perioada s-au înscris in program peste 60 de persoane şi au fost efectuate peste 200 de curse.
Despre Pony
Pony Car Sharing este prima companie de car sharing din Romania, înființă la Cluj în anul 2015. În prezent flota de mașini este formată din 50 de automobile, iar în primele 6 luni de la deschiderea oficială are un numar de peste 2500 de useri care au efectuat peste 15000 de curse.
Despre BMW i3
BMW i3 este un automobil electric ce se remarcă printr-o serie de inovaţii absolute în industria de automobile, dintre care se distinge arhitectura LifeDrive, care combină un şasiu din aluminiu cu o structură a caroseriei din fibră de carbon. Toate eforturile în dezvoltarea BMW i3 au urmărit două direcţii importante – o masă redusă, pentru autonomie crescută şi preocuparea consecventă, în fiecare detaliu, pentru un automobil cu un impact real minim asupra mediului, nu doar în ceea ce priveşte emisiile locale.
O versiune cu un baterie cu o capacitate mărită cu 50% a debutat în luna iulie a acestui an. Această versiune face din BMW i3 modelul electric cu cea mai mare autonomie disponibil pe piaţa din România şi care beneficiază şi de susţinerea programului „Rabla Plus”, cu o autonomie estimată la o utilizare zilnică la 200 km. Totodată, BMW i3 este şi cel mai dinamic şi cel mai eficient model electric din România.