Trei campioni, Florin Răducioiu, Cătălin Moroșanu și Marian Drăgulescu au câștigat 7.250 de euro pentru micii sportivi ai unui lot de gimnastică, într-o primă ediție spectaculoasă a show-ului “Guess My Age – Ghicește vârsta”, prezentată de Dan Negru, la Antena 1.
În cadrul unei ediții speciale a show-ului “Guess My Age – Ghicește vârsta”, fotbalistul și antrenorul Florin Răducioiu, luptătorul K1 Cătălin Moroșanu și gimnastul Marian Drăgulescu au trebuit să ghicească cu exactitate vârsta acelor oameni, unii dintre ei persoane publice, care s-au perindat prin fața lor. Și asta pentru a câștiga cât mai mulți bani pe care să-i doneze unor copii multimedaliați, care fac parte dintr-un lot de gimnastică. Cei trei au plecat de la un Jackpot de 30.000 de euro din care au rămas, la final, cu o sumă totală de 7.250 de euro. Cu acești bani, micii gimnaști își vor putea achiziționa o saltea specială pentru antrenamente.
Așadar, în emisiunea care premiază intuiția cu importante sume de bani, Moroșanu, Răducioiu și Drăgulescu au reușit să ghicească vârsta Deliei (22 de ani), fostă Miss România, pe a lui Viorel (38 de ani), un tânăr care i-a impresionat pe cei prezenți cu un tatuaj reprezentând mai mulți domnitori români, realizat pe aproape întregul său spate, și pe a Alexandrei (30 de ani), o tânără fachir originară din Barcelona. De altfel, Alexandra a făcut în platoul emisiunii o demonstrație de fachirism care i-a lăsat muți de uimire pe toți cei prezenți.
Cei trei campioni nu au reușit să ghicească vârsta campioanei mondiale și europene la marș, Elena Pagu (91 de ani), deținătoare a nouă titluri mondiale, a politicianului Petre Roman, fost prim ministru al României, a coregrafului Marin Barbu, cunoscut drept nea Mărin, un mare iubitor și cunoscător al dansului popular românesc, și nici pe a celebrului interpret de muzică populară Nicolae Furdui-Iancu. De altfel, acesta din urmă a venit la “Guess My Age – Ghicește vârsta” împreună cu fiul său, Tudor Furdui-Iancu, să cânte împreună “Noi suntem români”. “Am avut senzația că sunt pe podiumul de premiere și se cântă imnul”, a exclamat Drăgulescu, emoționat, la finalul cântecului.
Runda finală a concursului, în care au intrat cu o sumă de 14.500 de euro, a fost una plină de emoție și tensiune pentru cei trei concurenți-vedetă. Cum nu au reușit să ghicească decât din cea de-a treia încercare vârsta miresei din fața lor, Cristina (39 de ani), Moroșanu, Drăgulescu și Răducioiu au obținut la final de joc suma de 7.250 euro, pe care au dăruit-o micilor gimnaști.