FlorideLux.ro, unul dintre cei mai mari retaileri de aranjamente florale și cadouri online și offline din România, a deschis o nouă florărie în Ploiești. Noua florărie FlorideLux aduce un nou concept pe piața floristică din Ploiești, care îmbină tehnologia cu creativitatea și calitatea aranjamentelor florale, realizate de floriști artizani cu pregătire vastă în domeniu.
În noul atelier floral FlorideLux din Ploiești, situat pe str. Libertății, nr. 7, foarte aproape de Gara de Vest, clienții vor putea găsi flori și plante importate din toate colțurile lumii, cupole și aranjamente cu trandafiri criogenați, cutii cu flori exclusiviste, buchete și coșuri cu flori, flori speciale pentru nuntă sau botez, dar și recipiente elegante, decorațiuni speciale sau cadouri corporate.
Printre beneficiile pe care FlorideLux le pune la dispoziția clienților din Ploiești se numără livrarea rapidă, în 2-4 ore, oriunde în județ, în toate zilele săptămânii, gratuită pentru comenzile mai mari de 159 RON, dar și faptul că fiecare comandă este însoțită de o felicitare de lux imprimată cu mesajul dorit de client. Un alt beneficiu pe care compania mizează este livrarea directă, concept cunoscut ca hand delivery, care potențează impactul surprizei asupra destinatarilor.
„Deschiderea unei noi florării în Ploiești a fost un pas firesc în dezvoltarea noastră, mai ales că exista deja o cerere expresă a clienților noștri din Prahova. Aici am descoperit o piață matură, în care clienții acordă o atenție deosebită calității florilor și designului floral. De asemenea, țin foarte mult să aibă un profesionist cu care să se consulte și care să le inspire încredere, iar echipa noastră de floriști artizani cu o experiență vastă reprezintă un punct forte în această privință”, declară Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux.
Ploieștenii care vor să achiziționeze un aranjament floral au la dispoziție o gamă variată de metode de plată, precum: plata cash, plata POS, plata în rate, plata la livrare (cash și card), PayPal sau plata online cu cardul direct pe website. Odată cu deschiderea, FlorideLux oferă 25% discount la achiziția din magazin al oricărui produs listat pe website.
Investiția în noua locație din Ploiești s-a ridicat la 10.000 de euro și a constat în amenajarea spațiului și dotarea acestuia cu o cameră frigorifică profesională, cu pereți din sticlă. Camera frigorifică permite florilor să fie păstrate în condiții optime de temperatură și umiditate, iar pereții transparenți permit clienților alegerea florilor dorite pe loc. Pe lângă tehnologie, compania a mai investit în sisteme de supraveghere, soft și calculatoare, dar și în pregătirea noii echipe de floriști. În curând, FlorideLux va organiza noi sesiuni de cursuri de floriști la atelierul din Ploiești, iar cei interesați pot afla mai multe informații pe www.cursuriflorist.ro.
Potrivit reprezentanților FlorideLux, în primul an de activitate, compania estimează vânzări de aproximativ 120.000 de euro pentru noua florărie din Ploiești.