intr-o bijuterie vizuala – „Nu sunt turnul Eiffel”, de Ecaterina Oproiu
Luni, 5 octombrie, ora 20 :10 la TVR 2
Florian Pittiș s-a născut pe 4 octombrie 1943 și mâine, luni seară, la propunerea Casei de producție TVR, îl comemorăm cu unul din primele teleplay-uri ale TVR, „Nu sunt Turnul Eiffel”, în regia lui Cornel Todea și Boris Ciobanu. Experimentul, vizual sau narativ, a fost întotdeauna pe placul lui Pittiș, un om cu două mari pasiuni – teatrul și muzica, care se întâlneau prin cuvânt, în spectacolele sale de poezie.
Cornel Todea, regizor al filmului "Adio, dragă Nela", prieten bun cu Moţu Pittiș, şi-l aminteşte ca pe "un rebel pentru cauza poeziei vieţii. Un rebel care a iubit viaţa prin ce a gândit, prin ce a făptuit, prin ce a dăruit… O energie contagioasă, pe care o risipea fără grija de a păstra rezerve pentru ziua de mâine, o bucurie de a trăi pentru bucuria celorlalţi. Aşa l-am cunoscut, în 1969, când a acceptat propunerea făcută de mine în calitate de regizor, ca, asociat cu Monica Ghiuţă, să pornim împreună la realizarea unuia dintre primele tele-play-uri ale televiziunii naţionale. Spectacolul-film tv, pornit de la piesa cu acelaşi nume a Ecaterinei Oproiu, se chema "Nu sunt Turnul Eiffel". O aventură pe gustul lui. Porneam cu exuberantă inconştienţă să fabricăm un produs care avea, graţie, prin excelenţă, atmosferei pe care Moţu Pittiş o crea în timpul lucrului, să câştige o bătălie cu produse ale unor televiziuni de renume".
Despre Moțu Pittiș ne povestește, într-un interviu exclusiv, și Mariana Mihuț, actrița care i-a dat replica în sute de spectacole, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Valentin și Valentina”, ”Furtuna”, ”Lungul drum al zilei către noapte”.
AMI: În ce piese ați jucat alături de Moțu Pittiș?
MM: „Mincinosul”, „A 12-a Noapte”, regie colectivă; „Valentin și Valentina”; „Lungul drum al zilei către noapte”; „Bună seara, domnule Wilde”, musical la Teatrul Nottara, făcut de Alexandru Bocăneț, „Poezia muzicii tinere”, „Cum se numeau cei patru Beatles-i”, regie și traducere Moțu. La televiziune „Nebunia lui Pantalone”, făcut de Tatos; imens de mult. Nici nu știu dacă sunt toate. A tradus multe piese, unele și pentru mine, vreo două-trei.
AMI: Cum l-ați cunoscut?
MM: Ne-am cunoscut în timpul studenției. Era coleg cu Andrei Șerban. A intrat cu un an mai târziu la facultate. După aceea ne-am întâlnit la televiziune. Colabora cu televiziunea. Și eu colaboram. De studentă aveam o emisiune săptămânală permanentă, și în cadrul acelei emisiuni care se chema „Joia Tineretului”, și pe care o prezentam cu Valentin Plătăreanu, am cunoscut foarte mulți tineri poeți, Blandiana, Păunescu, Marin Sorescu, care tocmai debutase. Moțu și colegii lui veneau să recite. Făceam teatru, pe viu, în studioul din strada în Moliere. În hambarul acela imens făceam de toate, și teatru, și dans. Atunci l-am cunoscut. Am jucat împreună în tot soiul de scenete, studenți fiind.
AMI: Cum era ca partener de scenă?
MM: A fost unul dintre partenerii mei de scenă preferați pentru că era la fel de pasionat și de nebun ca mine. Dacă nu chiar mai tare. Foarte concentrat, foarte profesionist, perfecționist. Și era o bucurie să joci cu el. Era o foarte, foarte mare bucurie pentru că în același timp era și spontan. Și gusta o glumă bună în timpul unui spectacol, și gusta faptul că te adaptai la situația creată. Am jucat în atâtea turnee și condițiile erau mereu altele și am avut atâtea sute și sute de spectacole împreună încât deja cred că ne simțeam foarte bine pe scenă. Ne simțeam unul pe celălalt pe scenă. Era un partener minunat.
AMI: Am impresia că pentru el teatrul era viața.
MM: Da, și muzica. Dar în prima parte a vieții lui, el era total dedicat teatrului. În anul în care nu a intrat la institut, el a stat la electrică și a lucrat la lumini, de dimineața până noaptea și de noaptea până dimineața. Cunoștea teatrul cu adevărat. Teatrul Bulandra. Era îndrăgostit de Teatrul Bulandra și era total delicat acestui teatru. După aceea lucrurile s-au mai schimbat. Cu vremea, cu vremurile. Muzica a avut la un moment dat același regim ca și teatrul și după aceea muzica a fost pe primul plan. Dar păcat, pentru că teatrul a pierdut un actor foarte mare.
AMI: Cum a influențat muzica lui o generație?
MM: La început chiar mă speriam pentru că aveam turnee prin țară și veneau grupuri de tineri să îl aștepte înainte și după spectacol. Uneori, aveau mutre mai ciudate și mie mi-era frică, îi spuneam „Moțu, nu te duce pentru că ai să mănânci bătaie.” Discutau despre muzică. El făcea rost, nu știu cum, de ultimele noutăți. Și el era la curent cu absolut tot ce se întâmpla în lume în materie de muzică rock, mai ales. Asta îi atrăgea pe tineri, faptul că avea noutăți. După aceea a făcut spectacolele acelea extraordinare, muzică și poezie. Erau neîncăpătoare sălile de la Grădina Icoanei când avea Moțu spectacol , unde avea tot soiul de invitați – poeți, muzicieni, actori care recitau lângă el, recita și el și apoi le punea muzică bună.
AMI: PMT era într-un fel, coincidea cu o formă de manifestare hippie. Ce a însemnat ca gen de muzică, ce alegea?
MM: Alegea de toate, dar de cea mai bună calitate. Augustin Doinaș. Sorescu… Cred că prin serile acestea dedicate tineretului, i-a ajutat foarte mult. Cred că ar fi bine să se găsească și tinerii din ziua de azi un Moțu Pittiș care să le ofere asemenea lecții de cultură, de poezie, de literatură și de muzică bună. De aceea îi și simțim lipsa.
AMI: Era un actor total?
MM: Da. Moțu dansa extraordinar, recita, mima. El a jucat în „Lungul drum al zilei către noapte” un rol absolut remarcabil (Edmund – Lungul drum al zilei către noapte, de Eugene O’Neill, regia Liviu Ciulei, 1976). Era formidabil de profund și de tragic, pentru că așa era rolul. Era și Ariel (Ariel – Furtuna, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978), era și un dansator extraordinar în „Bună seara, domnule Wilde”, spectacolul pe care l-am făcut noi în premieră mondială, la Teatrul Nottara, în regia lui Bocăneț. Am atâtea amintiri din atâtea sute și sute, poate chiar mii de spectacole pe care le-am jucat împreună.
AMI: Avea vreun ritual înainte de a intra în scenă?
MM: Da. Poate se ruga, dar era un lucru foarte intim. Așa cum fiecare dintre noi are momentul lui de intimitate înainte de a intra în scenă și nu o faci cu altcineva de față, ești numai tu și cu Dumnezeu. Cred că făcea lucrul acesta. Dar își făcea și exerciții de dicție, exerciții de suflu. Atunci când jucam „Furtuna”, și juca Ariel, știu foarte bine că se pregătea două zile. Nu mânca anumite lucruri și avea un soi de, realmente, de înălțare. În momentul în care intra în scenă, ni se părea nouă, și eu cred că și era, ușor nepământean. Se concentra foarte bine. Avea această calitate de a fi un … spirit, până la urmă. Era o bucurie să te uiți la el. De altfel, Irina Petrescu spunea, după ce Moțu ne-a părăsit, că el este Ariel-ul Teatrului Bulandra.
Era un om care era foarte, foarte iubit. Tinerii îl adorau. Nu știu dacă și colegii în aceeași măsură, dar admirația și respectul pentru seriozitatea și profesionalismul lui au rămas în unii dintre noi, care am jucat cu el.
ANI: Ce rol ați avut în PMT?
MM: Eram invitată printre alții să recit poezie. Moțu era moderatorul și la un moment dat, când simțea el, punea muzică, recitam. Spectacolele nu semănau unul cu celălalt, erau nepregătite. Erai pe scenă, spectatorii, copiii, tinerii, erau de jur împrejur. Se stabilea o comunicare.
AMI: Era o formă de frondă?
MM: Nu neapărat și nu întotdeauna. Era bucuria de a împărtăși împreună frumosul. Erau și momente de frondă. Aveam pe ce ne supăra. Aveam pentru ce protesta. Dar nu era numai aceasta, era peste.
Iubea foarte mult oamenii talentați. Era atât de fericit când descoperea un talent. De exemplu era absolut fascinat de Emilia Popescu. Atunci debuta. Au jucat împreună în „Câinele grădinarului”, cred. Spunea: „S-a născut o stea, este absolut formidabilă.” Și era fericit când întâlnea talente.
AMI: Când îi simțiți cel mai tare lipsa?
MM: La repetiții. Nu întâlnești întotdeauna un partener atât de receptiv și deschis cum era Moțu. Dar aceasta este o foarte mică parte din cât am putea spune. Îi făcea mare plăcere să împărtășească celorlalți din noutățile pe care le aflase. Am fost în 79 în turneu în America și Rod Stewart tocmai lansase un disc și avea concert. Biletele erau foarte scumpe, erau diurna pe câteva zile. Nu s-au găsit prea mulți amatori să meargă cu el la concert., dar eu am vrut să-l văd pe Rod Stewart și am fost împreună cu Moțu, în 79, la concert la Rod Stewart. Și într-adevăr m-a marcat pe viață pentru că a fost un eveniment în care am fost mai vie ca niciodată. O amintire de la Moțu.
Era un om foarte bun. Un prieten bun și un om care făcea bine celor din jur. Îmi amintesc un turneu foarte lung cu „Valentin și Valentina”, prin Moldova . Mama lui din spectacol, actrița Gina Petrini, care trecea printr-un moment mai greu, și suferea și s-a gândit Moțu cum să o înveselim nițel, era tare tristă și nefericită. Într-o librărie, dintr-unul din orașele străbătute, am găsit niște broaște de tinichea, cu arc și care aveau smoală într-un punct, cu o clapă. Noi am cumpărat toate broaștele din librărie și le-am făcut să sară prin autobuz și i-am smuls un zâmbet Ginei Petrini, și tuturor de altfel. Era plăcut să trăiești lângă el în turnee, în repetiții, în spectacole. De multe ori ne și certam după, mai ales după „Cum se numeau cei patru Beatles-i” unde el era și traducător, și regizor, și interpret. Tot căuta perfecțiunea și eu nu mai înțelegeam ce vrea de la mine. Până la urmă ne împăcam.
AMI: Moțu este parte din istoria noastră socială, cumva.
MM: A fost un om al Renașterii printre noi, o foarte scurtă bucată de timp. Era viu, și adevărat, și de aceea îmi e atât de dor. Atunci când mi-e dor de prieteni, mi-e dor de Moțu. Este unul dintre oamenii care m-au marcat și cu cât trece timpul, cu atât îmi dau seama mai mult de lucrul acesta. Și mulțumesc că vorbiți despre el.
(a consemnat, din partea Casei de producție TVR, Ada-Maria Ichim)
Mai multe despre acest „om al Renașterii” care a trăit în timpurile moderne – Moțu Pittiș, puteți descoperi în documentarul Danielei Ciolan, un micro portret incluzând imagini spectaculoase din Arhiva TVR, precum și interviuri cu cei care l-au cunoscut, cei care i-au fost apropiați: regizori, actori, muzicieni, cantautori, realizatori de televiziune şi radio: Mircea Neacşa, Andrei Dorobanţu, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Alexandru Darie, Mircea Diaconu.
„Nu sunt turnul Eiffel” – la TVR2, de la ora 20:10, urmat de „In Memoriam Florian Pittiș”, de la ora 21:30. În reluare, vineri la ora 2:05.
NU SUNT TURNUL EIFFEL
De Ecaterina Oproiu
In distribuție: Monica Ghiuță, Florian Pittiș.
Scenografia Doina Levința
Un film de Cornel Todea și Boris Ciobanu
IN MEMORIAM FLORIAN PITTIȘ
Documentar
Producator: Cătălin Mireuţă
Realizator: Daniela Ciolan
Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.
