De Ziua Copiilor, în parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti, Şerveţelul Carolino a organizat cel mai cool FlashMob de 1 iunie.
În cadrul evenimentului „Copiii Colorează viaţa”, Şerveţelul Carolino a făcut o surpriză celor mici, de ziua lor. Şerveţel a apărut din mulţime cu un casetofon pe umăr, în mişcări de dans, spre uimirea tuturor celor prezenţi, care nu se aşteptau la un astfel de moment. Odată dansul început, făcut pe o coregrafie specială ştiută de Şerveţel, copiii nu au putut sta pe loc şi i s-au alăturat, rând pe rând.
“Şerveţelul Carolino este un împătimit al mişcării şi ştim cu toţii că joaca este una dintre activităţile lui preferate iar dansul este o îmbinare a celor două. Ne-am bucurat să vedem că FlashMob-ul a fost un moment de success în care zeci de copii au dansat şi s-au sincronizat”, a declarat Ana Maria Băjan, Director de Marketing Caroli.
Astfel, zeci de copii, alături de părinţi şi bunici s-au distrat şi au învăţat mişcările dansului organizând un super Flashmob de Ziua Copiilor. La eveniment, Şerveţel s-a jucat cu copii, a desenat împreună cu ei şi au făcut multe poze minunate pentru ca toată lumea să rămână cu amintirea unui astfel de eveniment.