în perioada 23 – 25 martie 2007
Deţinătorul locului 3 la campionatul European Need for Speed şi membrii PGL vor face demonstraţii pe noua consolă în cadrul „Zilelor PlayStation 3”
Lansarea oficială în România a consolei Sony Playstation de către Flanco aduce odată cu ea un eveniment de mare amploare, care se va desfăşura pe durata a trei zile. În perioada 23-25 martie Flanco va dezvălui publicului larg cea mai nouă consolă de la Sony, alături de membrii PGL (Professional Gamer’s League).
PGL reprezintă cea mai importantă formă de organizare profesionistă din lumea gamingului românesc. PGL colaborează cu cele mai importante organizaţii la nivel mondial încă din 2002, participând la majoritatea evenimentelor internaţionale.
La evenimentul organizat de Flanco va participa şi Ioniţă Paul Alin, ocupantul locului 3 la campionatul European de Need for Speed în anul 2005, respectiv 2006, acesta efectuând demonstraţii pe noua consolă, alături de membrii PGL.
PlayStation 3 se bucură de un real succes în Statele Unite şi Japonia unde a fost lansată la sfârşitul anului trecut. Playstation 3 este prevăzut cu un procesor nou şi un hard de 20, respectiv 80 GB. Utilizatorii noii console au posibilitatea de a se juca, de a viziona filme în orice format şi de a avea acces la internet prin sistem wireless şi tehnologie Bluetooth.
Alături de PGL, la evenimentul de lansare va mai participa echipa de fotbal FC Steaua Bucureşti, cea mai iubită şi cea mai bună echipă de fotbal din România.
{mosloadposition user10}