Ca parte a parteneriatului încheiat cu Federația Română de Scrimă începând din această primăvară, Flanco a contribuit la modernizarea și dotarea cu echipamente tehnice a Sălii de Scrimă “Ana Pascu” (Floreasca), în urma unei sponsorizări în valoare de 350.000 de lei.
“Împreună cu echipa Federației Române de Scrimă, am decis că prima mare etapă a acestui parteneriat trebuie să fie îmbunătățirea condițiilor pentru antrenamentul sportivilor”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail. “Asigurarea unui mediu optim pentru antrenamente este prima condiție pentru ca acești tineri să aibă motivația de a face performanță. Sperăm, astfel, să îi sprijinim pe sportivii de azi în drumul lor spre rezultate deosebite, dar și să încurajăm noile generații să se alăture acestui sport nobil”.
Pe lângă modernizarea propriu-zisă a sălii de scrimă din cadrul Complexului Sportiv Floreasca, un punct important a fost reprezentat de dotările tehnice adăugate. Cu ajutorul camerelor video, al monitoarelor, al laptopurilor și al ecranelor TV instalate, sportivii pot înregistra și urmări antrenamentele – personale sau ale coechipierilor, ceea ce contribuie la procesul de învățare și de îmbunătățire a performanțelor.
“Parteneriatul cu Flanco a adus Federației Române de Scrimă posibilitatea de a moderniza sala de scrimă în care se antrenează loturile naționale, astfel încât acum ne putem mândri cu niște condiții la standarde internaționale”, spune Marius Florea, Președinte Federația Română de Scrimă. “Datorită transmisiunilor live pe YouTube, întreaga comunitate a scrimei românești, formată din sportivi, antrenori, părinți și susținători, a putut fi conectată la campionatele naționale desfășurate cu multe restricții, din cauza contextului pandemic.
Ne-am bucurat să putem arăta, astfel, că sportivii noștri au posibilitatea de a se antrena în condiții deosebit de favorabile, pentru a se prezenta cu succes la Campionate Mondiale și chiar la Jocurile Olimpice. Medalia obținută la Tokyo de Ana Maria Popescu reprezintă un rezultat cu care ne mândrim și pe care ne dorim să îl repetăm la cât mai multe competiții sportive internaționale.”
Totodată, Flanco a premiat întreaga echipă de scrimă participantă la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 – sportivi, antrenori, kinetoterapeut, în cadrul unui eveniment special dedicat acesteia, organizat chiar astăzi, 11 august, în sala de scrimă Ana Pascu. “Este un privilegiu pentru noi să îi putem mulțumi campioanei Ana Maria Popescu și întregii echipe de scrimă pentru rezultatele excepționale obținute”, adaugă Ovidiu Nicușan, Director Marketing Flanco Retail.
În primăvară, Flanco a premiat, de asemenea, sportivii care s-au întors cu medalii de la Campionatele Mondiale de Scrimă Juniori și Cadeți din Cairo: Marco Șovar (Medalia de aur și titlul de Campion Mondial la Cadeți), echipa sabie feminin compusă din Ilinca Pantiș, Maria Matei, Felicia Iacob și Mihaela Chițu (locul 3 și medalia de bronz la Juniori).
Parteneriatul dintre Flanco și Federația Română de Scrimă se bazează pe principii și valori comune, precum excelența, perseverența și onestitatea. Scopul Flanco este să promoveze și să susțină sportivii români de performanță, prin intermediul unor proiecte care se vor întinde pe mai mulți ani.