din valoarea totala vizata pentru sezonul de Sarbatori”
LCD-urile, consolele de jocuri, produsele de tip gadget (foto, video), şi notebook-urile, vor rămâne vedetele acestui sezon de iarnă
Flamingo International, unul dintre cei mai importanţi retaileri de produse electronice, electrocasnice şi IT&C de pe piaţa din România, se aşteaptă ca ultimele două săptămâni ale lunii decembrie să genereze vânzări de peste 65% din valoarea totală estimată pentru sezonul de iarnă.
Potrivit oficialilor companiei, în această perioadă românii au tendinţa de a se îndrepta mai mult către segmentul de entartaiment şi gaming, în pofida crizei financiare. Astfel, produse precum MP3, console de jocuri, produse de tip gadget (foto, video), şi bineînţeles notebook-urile, vor fi cele mai vândute produse în sezonul de iarnă, urmând ca valoarea medie cheltuită de români pentru aceste produse să fie aproximativ de 50 milioane RON.
Reprezentaţii Flamingo au mai subliniat faptul că liderul vânzărilor în această perioadă va fi reprezentat de segmentul de LCD-uri, consumatorii fiind impulsionaţi să cumpere aceste produse prin intermediul programului „Buy Back”.
“În pofida crizei economice pe care o traversăm în momentul actual, decembrie rămâne prin tradiţie o lună profitabilă în ceea ce privește valoarea vânzărilor estimate pentru magazinele Flamingo Computers, Flanco și Flanco World, fapt susţinut şi de primele 2 săptămâni ale lunii Decembrie în care am înregistrat o creştere de 100% a vânzărilor totale comparativ cu luna noiembrie. Ne așteptăm ca acest trend să continue în perioada următoare, în special înaintea Crăciunului”, declară Jiri Rizek, CEO Flamingo International.
Pentru a putea susţine estimările anunţate pentru sezonul de iarnă, retailerul a început deja să implemeteze un plan de acţiuni care să asigure o forţă bună a vânzărilor şi, în acelaşi timp, să minimizeze efectele crizei financiare atât cât este posibil.
Luna trecută reprezentanţii Grupului Flamingo estimau că 25-30% din vânzările anuale de 200 milioane euro vor fi obţinute din vânzările de iarnă.
{mosloadposition user10}