Pe fondul schimbării preferinţelor şi nevoilor consumatorilor, precum şi al politicii de reducere a preţurilor practicate de retaileri, reprezentanţii Flamingo International au constatat o tendinţă de orientare a clienţilor către achiziţionarea camerelor foto digitale cu funcţii variate
Grupul Flamingo International, unul dintre cei mai importanţi retaileri de pe piaţa de produse electronice, electrocasnice şi IT&C din România, a înregistrat o creştere a vânzărilor de camere foto digitale de aproximativ 50% în primele patru luni ale lui 2008, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2007. În general, cele mai multe solicitări din partea clienţilor au venit pentru camerele digitale ce dispun de funcţii variate. În această perioadă, camerele foto digitale vândute de Flamingo International au reprezentat 8% din totalul vânzărilor înregistrate de companie. Pentru acest an, reprezentanţii companiei estimează că vor înregistra un număr de 40.000 unităţi vândute.
Pentru 2008, Flamingo International estimează că piaţa camerelor foto digitale din România va ajunge la o valoare de aproximativ 48 milioane de euro, atingând un număr de aproximativ 325.000 unităţi vândute. Această creştere se datorează schimbării comportamentului de consum al românilor, tendinţei acestora de a achiziţiona camere foto digitale cu funcţii variate, pe fondul reducerilor de preţ practicate de retaileri.
„Datorită apariţiei pe piaţă a unor oferte foarte variate pe segmentul camerelor foto digitale, am constatat că românii se orientează tot mai mult spre modelele cu funcţii multiple în procesul de achiziţie, atunci când vizitează magazinele Flamingo Computers, Flanco şi Flanco World. Acestea fac trecerea spre cele semi-profesionale şi profesionale, fiind, în acelaşi timp, mai accesibile ca preţ. Ne aşteptăm ca, în 2008, segmentul camerelor foto digitale să continue trendul ascendent al vânzărilor, printr-o creştere de aproximativ 35%”, declară Jiri Rizek, CEO Flamingo International.
În privinţa camerelor foto digitale semiprofesionale şi profesionale, Flamingo International a înregistrat, de asemenea, o creştere a vânzărilor, ponderea acestor categorii în totalul vânzărilor de aparate foto digitale, înregistrate în primele luni ale lui 2008, fiind de aproximativ 8%. Pentru anul acesta, reprezentanţii companiei se aşteaptă ca aparatele foto DSLR să reprezinte 7% din totalul vânzărilor de camere foto digitale în magazinele Flanco, Flanco World şi Flamingo Computers.
În 2007, brandurile care s-au aflat în topul preferințelor clienților din această categorie au fost Sony, Olympus, Nikon si Canon.
{mosloadposition user10}