Exploziile emoționale sunt pe cât de frecvent întâlnite, pe atât de dificil de înțeles și cu o aparență înfricoșătoare. Fie că ni se întâmplă nouă înșine, fie că suntem nevoiți să le facem față în relațiile cu ceilalți.
Acesta este și motivul pentru care psihologul clinician și psihoterapeutul Albert își ghidează pas cu pas cititorii cărții Cum să faci față persoanelor explozive emoțional pe drumul spinos al descifrării acelor aspecte „zgomotoase” din comunicarea cu ceilalți sau cu noi înșine, explicând ce sunt exploziile emoționale, de ce ne creează sentimente instinctive de teamă și de retragere emoțională sau ne lasă vulnerabili, cu multe îndoileli și cu o încredere în sine din ce în ce mai diminuată atunci când ne simțim copleșiți de amploarea lor interioară.
Primul pas spre mai mult control asupra acestor tulburări, fie că provin din tristețe, furie sau frică, este înțelegerea lor și a mecanismului care le declanșează, în diverse contexte.
„Această carte te va învăța cum să rămâi calm, să gândești limpede în mijlocul gălăgiei și al furiei și să înțelegi psihologia exploziilor emoționale suficient de bine încât să exerciți puțină influență pozitivă”.
Ce au în comun frica, tristețea sau furia?
La prima vedere nimic, am răspunde, dacă ne gândim la manifestările atât de diferite. Totuși, explică Bernstein, esența este aceeași, indiferent de tipul de emoție care declanșează criza – nevoia de protecție în fața unui pericol.
Și acel program străvechi de supraviețuire care i-a făcut pe strămoșii noștri „să trăiască suficient de mult încât să devină strămoșii noștri”: luptă sau fugi în fața unui pericol concret, un animal de pradă, de exemplu, care îți amenință viața. Și pentru că acest mecanism s-a dovedit foarte eficient, îl purtăm în continuare cu noi, chiar și în fața unor pericole imaginate, care nu vor exista niciodată altundeva decât în mintea noastră.
Un exemplu oferit de autor, în cazul fricii este cel al unei persoane care trăiește un atac de panică într-un mall. Jane se panichează pentru că sistemul ei de luptă sau fugă nu funcționează corect.
Corpul ei îi dă acel puseu de adrenalină care o anunță de un pericol și, cum creierul nu-l identifică în mediul înconjurător, privește înăuntru către semnele fizice de excitare, către respirația sacadată, mușchii încordați, pulsul accelerat și către sentimentul că viața ei este în pericol, crezând că ele sunt cauza fricii, mai degrabă decât rezultatul ei.
Jane se convinge în prima fază că are un atac de cord, ceea ce în vremurile noastre este mult mai periculos decât amenințarea tigrilor. Iar astfel de atacuri vor fi recurente.
Dacă în cazul fricii o criză de anxietate sau un atac de panică par răspunsuri firești în fața unui pericol, ce se întâmplă în cazul tristeții?
Un nou exemplu din cazuistica autorului explică patternul: Rachel a făcut o greșeală la muncă și a fost criticată de managerul ei. Reacția ei la această critică a fost aceea a unei explozii emoționale puternice în fața altei colege, căreia i-a spus plângând că „este o persoană îngrozitoare, care niciodată nu face nimic cum trebuie” și lumea ei pare că se dărâmă.
În cazul anxietății, puseul de adrenalină pregătește corpul să fugă. Cei care explodează de tristețe, spune Bernstein, văd bătălia pierdută, îngheață și încep să strige în semn de predare. Le cer celor din jur să le redea ceea ce au pierdut: capacitatea de a-și controla propriile gânduri, în special pe cele negative.
„În cazul lui Rachel sentimentul de pierdere se poate referi la cea a reputației și, deși acest aspect ar fi devastator pentru oricine, pentru ea este catastrofal pentru că mintea ei transformă un obstacol mic într-un semn că va pierde toate lucrurile pe care le apreciază. Ea nu mai răspunde la ceea s-a întâmplat, ci, ca și în cazul lui Jane, la ceea ce s-ar putea întâmpla.”
Și în ceea ce o privește pe Rachel, procesul de scanare devine pericolul în sine. Creierul îi dă o doză de adrenalină în fața pericolului, a criticii, pentru a se proteja și, deși evenimentul a trecut, consecințele nu sunt atât de grave, hormonii de stres o fac să evalueze pericolul interior ca fiind catastrofic. Astfel, o mică greșeală devine cauza pierderii locului de muncă, ea va rămâne fără adăpost, murind de foame în zăpadă.
Și asta pentru că un lucru e cert: creiere noastre nu fac diferența între realitate și fantezie, iar atunci când îngrijorarea se transformă în ruminare, un proces continuu de creare a celor mai negative scenarii, acestea par mai reale decât realitatea. Și accentuează panica.
Același proces stă și la baza unei explozii de furie. Deși acestea par bruște, ele sunt o expansiune rapidă a aceluiași ciclu de ruminare și „escaladare a activării fiziologice care cauzează izbucnirile de frică sau panică”. Ca în cazul unui alt client, Brandon, care, în fața unei penalizări pe o factură își pierde cumpătul și reacționează compet disproporționat.
Din nou adrenalina îl face să se apere în fața a ceea ce el consideră că e un pericol, iar furia se transpune în lupta purtată de un erou care își apără principiile, și nu a unui datornic care trebuie să suporte anumite consecințe.
În concluzie, precizează Bernstein, cei care explodează de furie doresc să lupte, cei care se confruntă cu anxietatea sau cu un atac de panică vor să fugă, iar cei care explodează de tristețe suferă o pierdere. În toate aceste cazuri, exploziile reprezintă o cerere inconștientă către altcineva pentru a face ceva ca ei să se simtă mai bine.
De aceea, celebrul psihoterapeut, devenit autor a opt cărți bestseller, toate având ca temă emoțiile noastre, oferă și sfaturi clare despre cum putem acționa astfel încât să-i ajutăm pe ceilalți nu să se simtă mai bine, ci să fie mai bine.
Care este diferența, cum să ignorăm lacrimile sau strigătele de furie, cum să spargem modelul repetitiv de ruminare și cum să-i facem pe ceilalți, dar și pe noi înșine să „vedem” și să ne asumăm responsabilitatea exploziilor emoționale, recâștigând controlul, acestea sunt doar câteva teme explicate pe larg în cartea Cum să faci față persoanelor explozive emoțional, publicată la Editura Trei, în colecția „Psihologie practică”.
