Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, obține pentru al treilea an consecutiv titlul de „Best New Non-Food Product”, în cadrul competiției Progresiv Awards.
Distincția a fost acordată fiolelor Gerovital Men, Farmec fiind primul producător român de cosmetice care a lansat produse pentru bărbați sub formă de fiole, marcând o nouă etapă majoră în evoluţia brandului Gerovital.
„Acest titlu reprezintă un motiv de mândrie, fiind o confirmare a eforturilor Farmec de a satisface diferitele nevoi ale clienților printr-o abordare inovatoare. Redefinirea portofoliului multibrand prin dezvoltarea continuă de noi produse și modernizarea celor existente pe piață a fost și este o prioritate pentru echipa Farmec, iar feedback-urile pozitive primite de la consumatorii noștri, precum și recunoașterea de către specialiștii din retail ne provoacă să continuăm să setăm tendințele din industria cosmetică prin lansarea de noi produse revoluționare. Astfel, dorim să le mulțumim tuturor celor care ne-au votat pentru încrederea acordată”, a declarat Natalia Muscă, Manager de Produs.
Revista Progresiv a făcut public clasamentul final astăzi, 24 septembrie, în urma unui proces care a presupus trei etape: nominalizările și autonominalizările (venite din partea profesioniștilor din industrie), validarea nominalizărilor și stabilirea finaliștilor de către Consiliul de Specialiști și votarea, realizată încrucișat de către retailer și furnizori. Publicația premiază managerii, companiile, brandurile și proiectele de succes din domeniul FMCG, care setează trenduri și contribuie la dezvoltarea industriei.
Gama Gerovital Men e gândită pentru bărbați activi, orientați spre performanță în domeniile lor, care își doresc un aspect tonic și sănătos. Produsele îmbină ingredientele active, extractele vegetale și vitaminele cu acidul hialuronic, care oferă beneficii vizibile și de durată. Vedetele acestei linii sunt Fiolele cu acid hialuronic 5% pentru bărbați și Tratamentul intensiv împotriva căderii părului sub formă de fiole Gerovital Men, fiind primele produse pentru bărbați sub formă de fiole dezvoltate de un producător român.
De la începutul anului 2020, brandurile din portofoliul Farmec au obținut o serie de premii şi distincţii, Gerovital câștigând titlul de „Superbrand 2019”, în cadrul Galei Superbrands România din februarie 2020. În cadrul competiției BrandRo, eveniment organizat de revista Biz care desemnează cele mai puternice 50 de branduri românești, Gerovital s-a clasat pe locul 2, Farmec pe locul 8, Triumf pe locul 16 și Nufăr pe locul 32. De asemenea, brandul Gerovital a intrat anul acesta pentru prima dată în competiția Top Social Brands, organizată de revista Biz, obținând locul doi pe segmentul cosmeticelor.
Produsele din portofoliul Farmec sunt comercializate în supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, în rețeaua de magazine de brand Farmec și Gerovital, în magazinul online www.farmec.ro, precum și prin platforma eMAG Marketplace.