Ziua Maritima Europeana marcata la Palatul Parlamentului
Pe 21 mai, sub egida Comisiei Europene, se marcheaza, in acest an, in portul Goteborg din Suedia, la nivel continental, ZIUA MARITIMA EUROPEANA. Acest eveniment a fost anticipat la finele saptamanii trecute, printr-un Forum, organizat la sediul Senatului Romaniei de catre Reteaua Regionala pentru Inovare Economica si Sociala in Bazinul Marii Negre-Regiunea Dunarii, coordonata de EUROLINK-Casa Europei, intitulat “Confluente strategice intre Marea Neagra si Dunare: poarta catre noi oportunitati de investitii inovative” (Palatul Parlamentului, 17 mai 2012).
Forumul a avut un puternic caracter practic, permitand consultari directe intre reprezentantii principalelor ministere si agentii guvernamentale care gestioneaza domeniile prioritare ale Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii (SUERD) si Sinergiei Marii Negre, pe de o parte, si reprezentantii mediului de afaceri, academic si ONG, pe de alta parte. Obiectivul principal vizat a fost identificarea unor solutii integrate pentru a fi facilitata o cat mai eficienta implementare a SUERD, in consonanta cu prioritatile strategice acordate de Romania participarii la OCEMN si noile directii de dezvoltare din Bazinul Marii Negre. Organizatorii au favorizat schimbul de bune practici, promovarea de noi initiative si idei de proiecte, formarea unor consortii de parteneri strategici si transparenta modului de generare a unor proiecte de cooperare si investitii viabile, dincolo de mizele limitate ale unor interese strict nationale sau regionale.
Prima parte a lucrarilor s-a desfasurat sub presedintia Dlui Ambasador Liviu BOTA, fost Secretar General Adj. ONU. In mesajul din partea Comisiei de Dezvoltare Regionala a Parlamentului European, Europarlamentarul Petru LUHAN a insistat asupra luptei care se da in aceasta etapa pentru imbunatatirea modului de programare a accesarii viitoarelor fonduri UE in domeniul coeziunii, cu un accent specific pe tentativa de a fi degajate resurse speciale pentru proiectele menite sa transpuna SUERD. Noul Coordonator SUERD, din partea Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadorul Lucian FATU, a scos in relief diferentele implicate de tipul de implementare si finantare al proiectelor dunarene, cu un accent special pe provocarile pe care le implica principiul programarii “de jos in sus” al strategiei. Complementar, Secretarul General al Consiliului Oraselor si Regiunilor Dunarene (CODCR), Eric BARTHA, a evidentiat modul in care, prin intermediului Consiliului Consultativ SUERD, poate interactiona cu responsabilii principalelor domenii prioritare pentru a sustine proiectele cele mai importante si a monitoriza transparenta si fluenta intregului proces. Reprezentantul Fortelor Navale Romane, Contraamiral Cristian CUCOSEL, s-a concentrat in mesajul sau asupra dezvoltarii capacitatilor de aplicare a Acordului Schengen si importanta pe care merita sa o aiba integrarea acestor eforturi in cadrul mai larg al aplicarii SUERD si Sinergiei Marii Negre. Reprezentantul Prezidiului Academiei Romane, Prof. Univ. Dr. Nicolae PANIN, a elogiat functionarea Retelei Regionale, create si cu sprijinul Academiei Romane, si a incurajat un spirit partenerial cat mai sustinut pentru a nu fi ratate oportunitatile financiare ce se deschid si pentru mediul stiintific din Romania. Reprezentanta EximBank, Director Adriana DUMITRESCU, s-a referit la rolul pe care sistemul bancar, in speta banca Guvernului Romaniei, il poate avea pentru sprijinirea proiectelor selectate de investitii, de la cele strategice, pana la cele IMM.
Cea de-a doua sectiune a Forumului a fost moderata de Directorul televiziunii CaleaEuropeana.ro, Dan CARBUNARU. Presedintele Knowledge Management Institute, Octavian SERBAN, a formulat o serie de sugestii si recomandari privind deblocarea mai activa a procesului de absorbtie a fondurilor europene, in special printr-o combinatie inventiva intre procedeele Managementului Cunoasterii, Lobby-ul european si utilizarea Social Media. In completare, Vicepresedintele ACRAFE, Marian DOBRILA, ca principal reprezentant al comunitatii de consultanta, a evocat recenta initiativa a Pactului Societatii Civile in favoarea proiectelor cu fonduri europene si a indemnat pentru o responsabilizare mai puternica a reprezentantilor autoritatilor de management pentru depasirea situatiei actuale si o mai buna programare realista a viitoarei etape de accesare. Dr. Ionut PURICA, in calitatea sa de Director al Centrului Consultativ pentru Energie si Mediu al Academiei Romane, s-a focalizat asupra catorva proiecte si directii de actiune pe care Romania ar trebui sa le dezvolte pentru a-si castiga si consolida o mai consistenta independenta energetica si un rol mai respectabil in Bazinul Marii Negre. Au urmat o serie mai lunga de prezentari ale unor proiecte de succes sau a unor studii de caz, menite sa inspire si sa energizeze protagonistii chemati sa implementeze SUERD in vederea conlucrarii in sistem partenerial si transformarii cat mai profitabile in proiecte concrete a SUERD.
Partea finala a Forumului a avut un caracter festiv si s-a concretizat in ceremonia de decernare a Trofeelor “Black Sea-Danubian Social & Economic Innovator”. Comitetul de Selectie a fost co-prezidat de Academician Cristian HERA, Vicepresedintele Academiei Romane si de Ambasador Liviu BOTA, ex-Secretar General Adj. al Organizatiei Natiunilor Unite. Din partea Retelei Regionale, Trofeele au fost inmanate de Presedintele Executiv al Casei Europei, Sever AVRAM. Lista completa a laureatilor editiei a doua poate fi consultata pe siteul www.HouseofEurope.ro . Ceremonia a fost mediatizata cu sprijinul principal al Televiziunii Romane si Radio Romania.
Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Partenerului Asociat – EximBank Romania si a Sponsorului Oficial – Romtelecom. Partenerii Media ai Forumului au fost: Radio Romania, Radio Romania Actualitati, Bucuresti fm, Radio 3Net, Studioul Teritorial Radio Constanta, Agentia de presa RADOR, Finantare.ro, CalendarEvenimente.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicatii Mobile, SmartFinancial.ro, NewsChannel.ro, Tribuna Economica, Economie si Administratie Locala, Euroconsultanta-Ghidul Firmei, ClubAfaceri.ro, BrandInfo.ro, GhiseulBancar.ro, PRwave.ro, ComunicateMedia.ro, Early Warning Support – "EU-RO Clearing Funds".