Finala sezonului 2020 – 2021 a UEFA Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, se vede în direct la Digi Sport 1 și Digi 4K. Marea finală de la Porto va avea loc sâmbătă, 29 mai, de la ora 22:00.
Meciul va fi analizat, înainte, în pauză și la final, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii Euro Fotbal, de la ora 20:45, de către jurnalistul Digi Sport Andrei Niculescu și invitații săi din platou, Ilie Dumitrescu și Gabi Balint. Meciul va fi comentat de Ionuț Angheluță și George Dobre.
Manchester City și Chelsea vor juca pentru trofeu în a treia finală UEFA Champions League care aduce față în față două cluburi din Anglia. Prima a avut loc în 2008, la Moscova, unde Manchester United s-a impus în fața lui Chelsea, iar cea de-a doua a fost în sezonul 2018 – 2019, la Madrid, între Liverpool și Tottenham, încheiată cu victoria formației antrenate de Jurgen Klopp.
Pentru Manchester City aceasta este prima finală de Champions League din istoria clubului, în timp ce londonezii de la Chelsea au fost câștigătorii confruntării finale din 2012 cu Bayern Munchen. De asemenea, conform site-ului digisport.ro, anul acesta va fi a 94-a confruntare directă între Manchester City și Chelsea. În cele 93 de partide disputate până în prezent au fost înregistrate 43 de victorii pentru londonezi, 19 egaluri și 31 de succese ale lui Manchester City.
Pe stadionul „Dragao” din Porto vor fi prezenți câte 6.000 de suporteri ai fiecărei echipe. Finala Ligii Campionilor a fost programată inițial la Istanbul, dar UEFA a decis să o mute la Porto pentru a permite suporterilor englezi să participe la meci. Acest lucru ar fi fost foarte dificil în Turcia, din cauza restricțiilor generate de pandemia COVID-19.
Sâmbătă, 29 mai, de la ora 22:00, Manchester City – Chelsea, Finala Champions League, pe Digi Sport 1 și Digi4K