Proiectul "Pianul călător” a ajuns la final. Pianistul Horia Mihail şi Pianul Călător au cântat ieri la Mediaş, ultima destinaţie a turneului şi locul în care pianul va rămâne, instrumentul fiind încredinţat de Radio România comunităţii locale pentru o perioadă de trei ani.
”Încredinţăm în această seară un pian de concert oraşului Mediaş pentru o perioadă de trei ani. De ce trei ani? deoarece Radio România şi-a propus şi şi-a asumat rolul de instituţie care în următorii doi ani poate dota încă două săli de concert din ţară cu piane performante, iar peste trei ani când vom ajunge la Pianul Călător 4, cine ştie, poate vom duce acest pian într-un alt oraş.” spunea Oltea Şerban-Pârâu, directorul Orchestrelor şi Corurilor Radio, redactor şef Radio România Cultural.
Pianistul Horia Mihail a început Turneul ”Pianul Călător – pe urmele lui Franz Liszt” la 1 aprilie. În prima etapă a turneului a cântat în şase oraşe din ţară care aveau piane de concert. În a doua etapă, care a început pe 15 aprilie, a plecat din Bucureşti împreună cu Pianul Călător în oraşe care nu aveau piane performante – Hunedoara, Deva, Alba Iulia, Dumbrăveni, despărţindu-se aseară de acesta după un recital îndelung aplaudat la Sala Traube din Mediaş.
”Iată am ajuns la finalul unei călătorii absolut impresionante. Pot spune că este un vis împlinit. Publicul din toate oraşele prin care am trecut ne-a primit cu mult entuziasm, cu mult interes, iar pentru mine a fost o experienta foarte bună pe care abia aştept să o repet. Despărţirea de pian, care în această călătorie mi-a devenit prieten, este grea, însă bucuria pe care o am că am reuşit să-i redau viaţa de care avea nevoie, face ca această tristeţe să dispară.” a declarat Horia Mihail la finalul recitalului.
Pianul călător va rămâne la Mediaş pentru a încânta cât mai mulţi melomani care până acum nu au avut parte de aşa ceva, a declarat primarul oraşului Mediaş, Teodor Neamţu. El a adăugat: ”Gestul pe care Radio România l-a făcut pentru noi este extraordinar. Pianul este destinat în primul rând copiilor care vor să înveţe să cânte la pian. Instrumentul va rămâne la Direcţia de Cultură, Sport şi Tineret a Municipiului Mediaş, vom angaja şi profesori de pian şi vom face în aşa fel încât copiii care au talent să înveţe tainele muzicii pe acest pian.”
Turneul ”Pianul Călător”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo în 12 oraşe din ţară între 1 şi 21 aprilie, marchează împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Franz Liszt şi a fost realizat după exemplul turneului susţinut de compozitorul maghiar între anii 1846 şi 1847 în ţările Române. Acesta călătorea şi susţinea concerte pe un pian Erard ce-l însoţea peste tot.
TVR Cultural va difuza recitalul de la Bucuresti pe 24 aprilie, in prima zi de Paşte.
Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo
Partener oficial: Porsche Romania
Sponsori: Romgaz, JTI, BCR, Denmark Design
Coproducător: TVR Cultural
Parteneri: Radio România Regional, Noeland şi Orchestrele şi Corurile Radio.
Parteneri media : Antena 3, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Adevărul, Dilema veche, Şapte seri, România liberă, Observator cultural, Artmark, Jurnalul Naţional, Liternet.ro, ArtAct Magazine, Agenţia de carte.
Parteneri culturali: Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Brasov, Centrul Cultural Reduta Brasov, Filarmonica ”Transilvania” Cluj-Napoca, Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Liceul de Artă Baia Mare, Filarmonica de Stat Târgu Mures, Filarmonica de Stat, Filarmonica ”Moldova” Iasi, Muzeul Castelul Corvinilor, Casa de Cultură Deva, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Catedrala Armenească Dumbrăveni, Institutul Naţional pentru Dezvoltare Integrată a Ariilor Protejate din România, Fundaţia Armenească Dumbrăveni, Fundaţia Lohan, Primăria Mediaş, Asociatia ”St. L. Roth”.
Eveniment recomandat de Radio România.