Operatorul Depozitului Ecologic Zonal Brașov, FIN-ECO S.A., anunță autorizarea celei de-a patra Celule pentru deșeuri nepericuloase. Aceasta se întinde pe o suprafață de 2,4 hectare și se estimează că va avea o capacitate de preluare a deșeurilor pentru următorii 6 ani. Investiția aferentă construirii celei de-a patra celule s-a ridicat la peste 10 milioane de lei, sumă asigurată din veniturile proprii ale operatorului.
Autorizarea vine ca urmare a deciziei APM Brașov de emitere a acordului de mediu, la recomandarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Aceasta din urmă a comunicat public faptul că au fost îndeplinite toate condițiile impuse de legislație și a recomandat ca procedura de autorizare a noii celule să se desfășoare simultan cu activitatea de depozitare.
FIN-ECO S.A. reamintește faptul că toate acțiunile privind construcția și operaționalizarea Celulei 4 au fost efectuate în termen și în conformitate cu legislația în vigoare. Operatorul a realizat și prezentat studiile de impact necesare emiterii acordului de mediu, documente care atestă că prin funcționarea Depozitului Ecologic Zonal Brașov nu se „eliberează substanțe periculoase în concentrații care pot determina riscuri semnificative asupra stării de sănătate a populației din imediata sa vecinătate”.
În prezent, Celula 3 a Depozitului Ecologic Zonal Brașov a atins un grad de umplere de aproximativ 99%, iar Celula 4 este pregătită pentru depozitare. În aceste condiții și în contextul în care supraîncărcarea Celulei 3 poate reprezenta un risc pentru siguranța angajaților depozitului și poate duce la incidente de mediu în măsură să polueze sau să aducă prejudicii comunităților din vecinătate, FIN-ECO S.A. urmează să decidă suspendarea activității de depozitare a deșeurilor în Celula 3 și deschiderea Celulei 4, la o dată care va fi comunicată ulterior.
Depozitul ecologic zonal Brașov de deșeuri nepericuloase a fost construit în anul 2002, din fondurile proprii ale FIN-ECO. Acordul de mediu a fost emis pentru 6 celule cu o capacitate totală de depozitare de 11.230.000 m3.
FIN-ECO operează depozitul în conformitate cu toate prevederile legale în domeniu, folosind bune practici de gestionare a deșeurilor, având ca obiectiv minimizarea emisiilor de mirosuri și a tuturor emisiilor ce ar putea afecta mediul și ar putea produce disconfort pentru cetățeni.