“Chimie bună: În culisele filmului Elementar” și “Carl are o întâlnire” ajung de asemenea pe platformă pe 13 septembrie.
Flamă (Ember), o fată iute la minte și înflăcărată, și prietenul ei, Șuvoi (Wade), din cel mai recent film de la Disney și Pixar, “Elementar”, ajung pe Disney+ săptămâna viitoare. Lungmetrajul original va fi disponibil pe Disney+ din 13 septembrie, odată cu documentarul de making-of “O chimie bună: În culisele filmului Elementar” și scurtmetrajul “Carl are o întâlnire” de la Pixar, care îl prezintă pe Dug, îndrăgitul câine vorbitor.
Ieri, 6 septembrie, Disney+ a anunțat o ofertă promoțională. Până pe 20 septembrie, clienții noi care se abonează și cei eligibili care se re-abonează beneficiază de un cost de 6,99 lei pe lună, pentru o perioadă de trei luni, accesând www.disneyplus.com.
Lansat în cinematografe în această vară, filmul “Elementar” de la Disney și Pixar, se numără în top 10 filme cu cele mai mari încasări la nivel mondial din 2023, cu venituri de 480 de milioane de dolari în box office-ul global. Plasat în Orașul Elementelor, unde locuiesc împreună rezidenții din foc, apă, aer și pământ, lungmetrajul o prezintă pe Flamă, a cărei prietenie cu un tip amuzant și naiv pe nume Șuvoi îi pune la încercare convingerile despre lumea în care trăiește. Regizat de Peter Sohn, produs de Denise Ream, p.g.a., și Pete Docter ca Producator executiv, scenariul “Elementar” este realizat de John Hoberg & Kat Likkel și Brenda Hsueh, după o poveste de Sohn, Hoberg & Likkel și Hsueh.
Peter Sohn, regizorul Pixar, îi conduce pe telespectatori într-o călătorie personală plină de umor prin elementele de inspirație care au stat la baza lungmetrajului de la Disney și Pixar, “Elementar”. “Chimie bună: În culisele filmului Elementar” urmărește călătoria părinților săi din Coreea la New York, în timp ce parcurge povestea fostului magazin alimentar al tatălui său în inima Bronxului și exploreaza alegerea sa de a face o carieră în animație, decât să se implice în afacerea familiei. Acest documentar este o perspectivă încântătoare asupra influențelor neașteptate care au dus la realizarea acestei comedii plină de aventuri “Elementar”. “Chimie bună: În culisele filmului Elementar” este regizat de Tony Kaplan și produs de Sureena Mann.
Scris și regizat de Bob Peterson, nominalizat la Oscar® și câștigător al premiului Emmy®, și produs de Kim Collins, scurtmetrajul “Carl are o întâlnire” îl găsește pe Carl acceptând cu reticență să meargă la o întâlnire cu o prietenă fără să știe cum funcționează întâlnirile în zilele noastre. Prietenul său Dug intervine pentru a încerca să-l calmeze pe Carl înainte de întâlnire și pentru a-i oferi câteva sfaturi despre cum să-ți faci prieteni – dacă ești un câine. Noul scurtmetraj, care a avut premiera în deschiderea filmului “Elementar” în cinematografe pe 16 iunie, se alătură unei colecții existente de scurtmetraje, “Aventurile lui Dug”, care urmărește peripețiile pline de umor ale simpaticului cățeluș cu zgardă high-tech. Colecția “Aventurile lui Dug” este disponibilă pe Disney+.
Facebook: @DisneyPlus
Hashtag: #DisneyPlus #Elementar