Primind licența din partea Consiliului Național al Audiovizualului, AMC Networks International Europa Centrală și de Nord [AMCNI CNE] este pregătit să lanseze FilmMania în România, pentru telespectatori, prin rețelele digitale de cablu și satelit, începând cu 1 aprilie.
FilmMania oferă divertisment de calitate cu o gamă de filme nemuritoare, oferind o selecție excelentă de filme de înaltă calitate de diferite genuri, cu vedete internaționale cunoscute și îndrăgite. Televiziunea și-a dovedit deja atuurile în regiunea Europei Centrale, fapt demonstrat de rezultatele unui studiu multinațional recent, al AMCNI CNE, realizat și pentru România. AMCNI CNE a fost încurajat de rezultatul care a evidențiat faptul că telespectatorii români ar aprecia un alt post de filme cu caracteristici echivalente cu FilmMania. În urma aprobării Consiliului Național al Audiovizualului, FilmMania va fi disponibil pentru telespectatorii din România din luna aprilie, în grilele unor operatori majori de televiziune pay TV.
Structura de programe a canalului este conturată în conformitate cu obiceiurile telespectatorilor români, la calitate HD. Odată cu lansarea, ei se pot bucura de filmele clasice favorite din toate timpurile, precum ”Cei șapte magnifici”, ”Cel bun, cel rău și cel urât”, ”Terminator”, ”Al cincilea element”, ”Evadare din New York”, ”Dansând cu lupii”, ”Léon”.
“AMCNI CNE a căutat în mod constant oportunitatea de a avea o distribuție mai largă a televiziunilor sale și de a oferi servicii mai bune consumatorilor. Ne bucurăm că putem răspunde la alegerea publicului român prin aducerea pe piață a FilmMania. Acest lucru arată atât puterea noastră, cât și capacitatea de adaptare pe care le avem pentru a ne servi clienții.”- a declarat Levente B. Málnay, MD & EVP, AMCNI Europa Centrală și de Nord.
Postul își propune, în primul rând, să ofere divertisment telespectatorilor A35+, atât din mediul urban, cât și rural, indiferent de gen. FilmMania este disponibil în grilele operatorilor Orange și Vodafone, la momentul lansării.